Cum scapi de vergeturi
Vergeturile apar iniţial sub forma unor linii roşii, care în timp se decolorează şi devin alb-sidefii. Cu cât sunt mai vechi, cu atât „ştergerea“ lor este mai dificilă. La fel ca şi cicatricile, fără intervenţie chirurgicală acestea nu pot dispărea complet.
Ce sunt de fapt vergeturile: „Sunt leziuni ale pielii, care apar din cauza unor factori cutanaţi şi mecanici ce provoacă distensia bruscă a pielii. Se produce astfel ruptura fibrelor elastice epidermice şi reducerea colagenului“, spune medicul dermatologul Oana Clătici, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Primele vergeturi apar la pubertate
Vergeturile apar odată cu schimbările corpului din timpul pubertăţii. De aceea este important să le prevenim din timp. Consumul a cel puţin doi litri de apă pe zi ajută la hidratarea pielii şi menţine elasticitatea ei.
Dacă ai pielea uscată, aplică pe tot corpul, după fiecare duş, loţiuni hidratante şi nutritive. Acordă mai multă atenţie zonelor cu probleme, unde se depozitează grăsimea: la nivelul abdomenului, sânilor , coapselor şi feselor (dar şi partea superioară a braţelor şi gambele).
Cum scapi de vergeturi cu ulei cu glicerină. Acesta reduce semnele
Orice schimbare în greutate a unei femei sau a unui bărbat poate duce la apariţia vergeturilor. Dietele drastice de slăbire sau creşterea bruscă în greutate pot avea drept urmări inesteticele vergeturi.
Cel mai mare duşman al pielii este perioada de sarcină, când se măreşte volumul, ceea ce duce la suprasolicitarea pielii, în special din zona abdomenului. Vergeturile apar în ultimul trimestru de sarcină, dar sunt mai vizibile după naştere, când pielea îşi revine la normal.
Aplică la fiecare spălare creme cu extracte de placentă şi siliciu sau abrazive, pentru a îndepărta celulele moarte. După exfoliere, fă masaje în locurile afectate cu loţiuni pe bază de vitamina A acidă şi uleiuri care conţin vaselină sau glicerină. Ajută mult la diminuarea semnelor.
În funcţie de vechimea lor, tratamentul vergeturilor poate da rezultate foarte bune sau poate doar să mai şteargă din ele.
Vestea bună este că cele roşii sau purpurii, care au între şase luni şi un an vechime, se pot trata. atât prin metode naturiste, cât şi prin tratamente chirurgicale, iar aspectul pielii este vizibil îmbunătăţit.
Vestea rea este că vergeturile mature, vechi de peste un an, de culoare alb-sidef, nu mai răspund atât de bine tratamentelor. Semnele rămân, dar nu mai sunt atât de vizibile.