Cum să scapi de celulită cu scorţişoară

5 aprilie 2017   Ingrijire

Împachetările cu scorţişoară

Contra celulitei, împachetările cu scorţişoară şi zaţ de cafea sunt o alternativă la tratamentele din comerţ. Amestecă 2 linguri de scorţişoară cu una de zaţ de cafea, apoi masează picioarele, fesele, abdomenul inferior. Înfăşoară aceste zone cu folie de plastic şi aşteaptă 30 de minute înainte de a le îndepărta. La final, aplică ulei vegetal de măsline, din germeni de grâu sau de sâmburi de struguri.

Atenţie!

Zonele masate cu zaţ de cafea şi scorţişoară se pot irita, dar roşeaţa este o neplăcere care va dispărea curând după spălarea tratamentului natural.

Citeşte şi: Arunci zaţul de la cafea? Iată cum îl poţi folosi pentru îngrijirea ta şi nu numai!

Tratament pentru sporirea rezistenţei părului

Din scorţişoară, ulei de măsline şi miere poţi face un tratament extraordinar pentru păr. Încălzeşte puţin uleiul de măsline, apoi adaugă o lingură de miere şi o linguriţă de scorţişoară pudră. Întinde pasta pe care o obţii pe părul umed şi las-o să acţioneze timp de 15-20 de minute. Limpezeşte foarte bine părul la final!

Mască antiacneică

Amestecul de miere şi scorţişoară este ideal pentru curăţarea tenului, prevenirea şi tratarea acneei. Ai nevoie de 3 linguri de miere şi una de scorţişoară, din care faci o pastă şi o aplici pe faţă pentru 30 de minute. La final, foloseşte pentru clătire apă călduţă.

Te-ar mai putea interesa: Cum scapi de urmele lăsate de acnee

Mai multe