Cum să alegi crema hidratantă potrivită

6 iunie 2012   Ingrijire

Crema hidratantă trebuie să se potrivească nevoilor tale, aşadar este important să acorzi atenţie ingredientelor pe care le conţine.

În primul rând dermatologii ne sfătuiesc să optăm pentru o cremă cu factor de protecţie împotriva razelor ultraviolete, mai ales că ne aflăm în sezonul cald.

Apoi, o cremă hidratantă benefică pentru orice tip de ten trebuie să conţină cât mai mulţi antioxidanţi, precum extract din ceai verde, rădăcină de lemn dulce, muşeţel şi rodie. Astfel de ingrediente contribuie la menţinerea proaspătă şi sănătoasă a tenului.

Cremă cu acizi alfahidroxi împotriva acneei

Pentru tenul gras şi acneic, specialiştii recomandă cremele hidratante care conţin acizi alfahidroxi. Aceştia reduc excesul de sebum, luptă împotriva bacteriilor care duc la apariţia acneei şi previn îmbătrânirea prematură a pielii.

Pe de altă parte, dacă ai pielea uscată ai nevoie de o cremă care să conţină acid hialuronic şi dimeticonă, două substanţe care ajută la hidratarea pielii pe o perioadă mai lungă de timp.

De asemenea, dermatologii subliniază că ingrediente precum glicerina, proteina şi ureea au un rol esenţial în păstrarea umidităţii pielii, în timp ce vaselina, uleiul mineral şi lanolina funcţionează ca bariere în calea umidităţii.

Cremă naturală pentru piele sensibilă

Persoanele care au pielea sensibilă trebuie să evite cremele care conţin parfum şi substanţe toxice. Este de preferat să se opteze pentru o cremă pe bază de ingrediente naturale.

Ten cu eczeme? Foloseşte vaselină!

În cazul în care suferi de eczeme este indicat să foloseşti o cremă puternic hidratantă care conţine vaselină. De asemenea, pentru tratarea eczemelor se poate folosi vaselina ca atare, întrucât are rolul de a menţine elasticitatea şi supleţea pielii.

Mai multe