Cele mai eficiente măşti împotriva ridurilor
Astfel, o soluţie practică şi eficientă de îngrijire a tenului o reprezintă măştile realizate din ingrediente complet naturale. În funcţie de nevoile fiecărei femei, ele pot curăţa, hidrata şi preveni apariţia ridurilor.
Este nevoie doar de un pic de timp şi de consecvenţă în aplicarea lor, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Iată, aşadar, câteva exemple de măşti hidratante împotriva ridurilor!
Cele mai eficiente masti impotriva ridurilor - Mască cu avocado
Fructul de avocado conţine acizi graşi esenţiali - acid folic, vitaminele C, B6 şi E - care domolesc ridurile şi hidratează intens tenurile uscate.
Ingrediente: jumătate de avocado şi 3 linguriţe de ulei de măsline. Se zdrobeşte pulpa de avocado cu o furculiţă şi se adaugă uleiul de măsline. Se amestecă bine, iar pasta obţinută se aplică pe tenul curat timp de 20 de minute, apoi se îndepărtează cu apă rece. Masca se va aplica de 2-3 ori pe săptămână pentru rezultate vizibile.
Cele mai eficiente masti impotriva ridurilor - Mască cu morcovi
Morcovul conţine betacaroten şi antioxidanţi, adică compuşi indispensabili în combaterea primelor semne de îmbătrânire ale pielii.
: 2 morcovi, sucul obţinut din jumătate de lămâie şi 3 linguriţe de iaurt natural.
Morcovii se taie în bucăţele mici şi se bagă la blender cu restul ingredientelor pentru a obţine un amestec omogen. Aplică amestecul pe tenul curat prin mişcări de masaj. Se îndepărtează după 20 de minute cu apă călduţă. Masca se va aplica de 2-3 ori pe săptămână pentru rezultate vizibile.
Cele mai eficiente masti impotriva ridurilor - Mască cu castravete şi muşeţel
Castravetele hidratează intens pielea uscată şi combate semnele de oboseală - conţine peste 90% apă dar şi vitamina E. De asemenea, el redă elasticitatea pielii şi diminuează cearcănele.
Această mască este ideală pentru dimineţile când te trezeşti obosită, pielea este ternă şi cearcănele accentuate.
: jumătate de castravete şi o lingură de flori de muşeţel. Se infuzează florile de muşeţel în echivalentul unei ceşti de apă, apoi se adaugă bucăţele mici de castravete. Se trece amestecul printr-un blender, apoi se pune la frigider timp de 10 minute. Aplică masca rece pe tenul curat li las-o să acţioneze vreme de 20 de minute.
Această mască va revitaliza pielea şi va elimina urmele de oboseală dacă este aplicată în mod constant.