Cât dormi, în funcţie de vârstă
Cât dorm copiii
Bebeluşii sunt cei care dorm cel mai mult, însă somnul lor este unul întrerupt, pentru că ei trebuie să se hrănească mai des. Astfel, în primele 3 luni de viaţă, cei mici dorm între 11 şi 18 ore în decursul a 24 de ore, iar perioadele de somn durează de la câteva minute până la câteva ore. Bebeluşii au nevoie de somn REM, cel care este foarte important pentru dezvoltarea creierului. După şase luni, somnul copiilor ar trebui să fie de aproximativ 12-14 ore pe zi. Ei ar trebui să meargă la culcare între orele 19.00 şi 21.00 şi să se trezească între 6.00 şi 8.00. Un copil între 3 şi 5 ani trebuie să doarmă între 11 şi 13 ore pe noapte. Durata somnului de noapte nu trebuie să fie mai mică de 11 ore, pentru copiii cu vârsta între 5 şi 13 ani.
Cât dorm adolescenţii
În perioada adolescenţei, este nevoie de o perioadă de 10 ore de somn, însă unora le sunt suficiente şi opt ore de somn, ca să se poată simţi odihniţi a doua zi. Un adolescent are nevoie de somn pentru că este încă în perioada de creştere. Potrivit unui studiu efectuat de Societatea Americană a Somnului, peste 15% dintre adolescenţi au spus că nu se odihnesc bine, din diferite motive.
Ar fi bine ca adolescenţii să respecte orarul de somn şi să nu doarmă mai mult în weekend decât în timpul săptămânii. Este indicat să doarmă departe de tentaţii, precum telefonul mobil şi tableta, pentru ca somnul să fie cât mai odihnitor.
Cât dorm adulţii
Adulţii tineri dorm între 7 şi 9 ore pe noapte. Ar fi ideal să meargă la culcare în jurul orei 22.00, pentru a nu-şi perturba ritmul circadian.
Cei cu vârsta între 26 şi 64 de ani trebuie să doarmă între 7 şi 9 ore, în timp ce vârstnicii au nevoie de mai puţin somn, şi anume 7-8 ore de odihnă.
Unii funcţionează însă şi dacă dorm în jur de 5 ore pe noapte, susţin specialiştii de la Asociaţia Americană a Somnului.
Programul de somn ţine însă şi de fiecare persoană în parte. Astfel, în timp ce unii adulţi se simt odihniţi dacă dorm 6 ore pe noapte, alţii au nevoie de cel puţin 8.