Cât de periculos este solarul! Ce se întâmplă după 10 ani de la expunere

12 septembrie 2018   Ingrijire

“Expunerea la solar este foarte periculoasă. Gândiţi-va că staţi la ultraviolete A şi B la o distanţă de 20 cm, iar arsura este foarte intensă. Statul la lumina, la solar dă o senzaţie de fericire pentru că secretăm feromoni şi serotonină şi avem o senzaţie de mulţumire şi se crează dependenţă de solar.

Cei care frecventează acum solarul vor fi clienţii clinicilor de dermatologie în următorii 10 ani. Este un factor declanşator al cancerului şi multă lume ştie asta. Este şi motivul pentru care unele ţări au luat măsuri de restricţionare sau de avertizare exact cum se întâmplă cu ţigările. În unele zone din Europa sau Australia există reguli legate de utilizarea solarului. Persoane sub 18 ani nu au voie să se expună la solar” a explicat medicul dermatolog Mihaela Levente, la Antena Stars.

Cât de nociv este solarul pentru organism

Poate produce arsuri

Unul dintre cele mai des simptome întâlnite este apariţia eritemului însoţit de senzaţia de usturime, deoarece cabinele de bronzat emit o doză crescută de radiaţii ȋntr-un timp mult prea scurt, crescând semnificativ şi riscul de arsuri la nivelul pielii. În plus, cu fiecare dată când intri într-o cabină de bronzat se produc noi modificări degenerative la nivelul celular al pielii, textura tegumentului se modifică şi el şi astfel se ajunge la uscarea excesivă a pielii, la îmbătrânirea prematură, semnalarea primelor riduri şi a petelor specifice bătrâneţii.

Scade imunitatea pielii

Poate că nu ştiai această informaţie însă este reală, razele UVB folosite la solar interferează cu buna funcţionare a sistemului imunitar „ajutându-te” astfel să fii mult mai vulnerabil în faţa anumitor boli. Un sistem imunitar scăzut este primul motiv favorizant al apariţiei celulelor canceroase cutanate, deoarece scad astfel celulele cu antigen din piele.

Igiena precară a solarelor un alt pericol

Nu întotdeauna cabinele de bronzat sunt dezinfectate corespunzător după fiecare utilizator, astfel că te expui unor pericole de care nici nu ai habar, cum ar fi anumite infecţii virale, fungice sau stafilococi, streptococi.

Mai multe