Cât de periculoasă este placa de întins părul

15 februarie 2016   Ingrijire

Dacă îţi doreşti un păr frumos şi sănătos, trebuie să ştii că placa de întins părul poate fi folosită doar ocazional, fiind de preferat coafarea părului cu ajutorul unei perii şi a feonului pentru un aspect mult mai natural.

Iată cât de periculoasă este placa de întins părul!

Cât de periculoasă este placa de întins părul - fragilizează şi usucă părul

Folosirea frecventă a plăcii de întins părul usucă extrem de mult firul de păr, îl fragilizează şi degradează vârfurile, astfel că vei fi nevoită să te tunzi mai des. De asemenea, părul se va rări în timp şi chiar vei pierde mai mult din podoaba capilară. În plus, placa de întins părul strică ondulaţia părului creţ.

De reţinut că, cu cât firul de păr este mai subţire, cu atât temperatura trebuie să fie mai mică. De exemplu, dacă la un fir gros poţi folosi placa la 200 grade Celsius, însă la un păr blond sau roşcat temperatura ar trebui să fie de 160-180 de grade.

Cât de periculoasă este placa de întins părul - păr cu aspect uscat şi ciufulit

Aşa cum am menţionat anterior, părul are de suferit la temperaturi ce depăşesc 180 de grade, placa distrugând cuticulele ce formează stratul protector. Odată ce acest strat protector este distrus are loc ruperea firului de par, începând de la vârfuri, care se despică. Folosirea exagerată a plăcii pentru îndreptarea părului, la o temperatura prea ridicată şi fără a aplica substanţe protectoare, afectează negativ părul, dându-i un aspec uscat şi ciufulit.

Pentru a controla acest aspect neplăcut, femeile folosesc şi mai des placa, ceea ce conduce la crearea unui cerc vicios, care poate avea efecte extreme asupra podoabei capilare.

Cât de periculoasă este placa de întins părul - recomandări de utilizare

În primul rând, este esenţial ca temperatura plăcii să nu depăşească 180 de grade şi să nu o foloseşti niciodată pe părul ud. Părul trebuie să fie uscat şi este bine să eviţi să treci cu placa de două ori peste aceeaşi suprafaţă. De asemenea, nu te baza exclusiv pe produsele de îngrijire a părului, despre care producătorii susţin că protejează împotriva efectelor plăcii. Sprayurile menite să protejeze părul împotriva temperaturii ridicate a plăcii au un oarecare efect însă nu sunt în niciun caz poţiuni magice.

Nu în ultimul rând şi poate cel mai important, investeşte într-o placă performantă de îndreptare a părului, cum sunt cele cu radiaţii infraroşii, acoperite cu turmalină sau cu înveliş din titan, care scad frecarea părului în timpul îndreptării.

Mai multe