Aşa menţii tinereţea tenului!
Demachiază-te dimineaţa şi seara!
Îndepărtarea impurităţilor de pe faţă ar trebui să fie un gest reflex. Dimineaţa, înainte de a folosi crema de zi obişnuită, aplică un tonic sau o apă micelară. Seara, este bine să foloseşti un demachiant sub formă de lapte dacă ai pielea uscată sau un gel spumă în cazul în care ai pielea grasă. Ultimele urme de machiaj le îndepărtezi cu ajutorul unei loţiuni tonice. Astfel, crema antirid va acţiona mult mai eficient.
Hidratarea previne ridurile
Hidratarea este esenţială, mai ales în sezonul rece, când pielea are tendinţa de a se usca mai mult, sub acţiunea frigului şi vântului. Nu uita că hidratarea este un prim pas pentru prevenirea ridurilor. Alege crema hidratantă în funcţie de tipul tău de ten şi evită produsele coloranţi şi parfum. Zona din jurul ochilor, mai sensibilă decât restul pielii, se ridează mai repede, aşa că nu neglija îngrijirea ei cu cosmeticele adecvate. Nu în ultimul rând, bea doi litri de apă pe zi, pentru că hidratarea vine şi din interior.
Vitamine, în fiecare zi
Doar cremele nu pot face minuni dacă vrei o piele mai tânără. De un real ajutor în acest sens îţi sunt vitaminele, pe care este bine să le iei din alimente, nu din suplimente. Mizează pe viteminele cu valoare antioxidantă: vitamina A (morcovi, unt, ficat), vitamina E (măsline, nuci, cereale integrale, peşte, ulei de măsline şi de floarea soarelui) şi vitamina C (citrice, pătrunjel, broccoli, cartofi).