Aşa îţi îngrijeşti corect tenul gras!
Excesul de sebum creează probleme adesea, indiferent că este vorba de îngrijirea zilnică a tenului sau de fixarea unui machiaj de ocazie.
Respectă câţiva paşi simpli şi nu vei mai avea niciun fel de problemă cu tenul!
Curăţă tenul în profunzime zilnic
Curăţarea trebuie să includă un gomaj de calitate, făcut zilnic şi în profunzime pentru a îndepărta toate impurităţile şi pentru a controla mai uşor secreţia de sebum.
Sebumul în exces favorizează apariţia inesteticelor coşuri care pot constitui o altă neplăcere.
Indicat ar fi să foloseşti un demachiant pe bază de ulei cu ajutorul căruia să cureţi tenul după care să te speli cu un gel cu acţiune asupra sebumului.
Nu uita de gomaj, care trebuie făcut cu mişcări circulare şi blânde de masaj!
Află ce remedii naturiste există pentru tenul gras AICI
Apelează cu încredere la uleiurile pentru ten
Uleiul propriu-zis şi toate produsele cosmetice care-l conţin sunt de un real ajutor pentru tenul gras. Folosind uleiul în îngrijirea ta zilnică, pielea va fi bine hidratată şi astfel nu va mai produce sebum în exces.
Cele mai indicate uleiuri sunt cele de argan, cocos sau migdale presate la rece. Poţi să le foloseşti atât la demachiere, cât şi pentru masarea tenului.
Întotdeauna apelează la baza de machiaj
Baza de machiaj este necesară mai ales dacă te confrunţi cu tenul gras. Aceasta creează o punte de legătură între tenul tău şi machiajul aplicat, oprind astfel producţia de sebum.
Efectul matifiant al bazei de machiaj te va ajuta să acoperi porii, să-i micşorezi şi să fixezi mult mai bine machiajul.
Include în trusa ta de machiaj şi spray-ul de fixare a machiajului. Acesta se aplică la final, te va ajuta să te bucuri de un aspect matifiant şi fresh pe tot parcursul zilei.
Poţi să-l aplici din când în când, de câte ori simţi nevoia.
Evită produsele ieftine
Obişnuieşte-te să foloseşti produse de calitate. Un fond de ten bun şi o pudră profesională vor face întotdeauna diferenţa. Nu uita de asemenea de zona T a feţei, aceasta fiind cel mai expusă la îngrăşare.
Pentru a aplica corect fondul de ten apelează la o pensulă şi apoi foloseşte o pudră matifiantă de calitate pe zonele problematice. Pudra se aplică cu ajutorul unui bureţel.
Pont
Nu te culca niciodată înainte să te demachiezi, mai ales când ştii că ai tenul gras!