5 ponturi să-ţi păstrezi sănătatea

14 octombrie 2016   Ingrijire

Ai grijă ce mănânci

Alimentaţia nesănătoasă provoacă boli grave, una dintre acestea fiind cancerul, deci ai grijă ce mănânci. Este adevărat că în ziua de azi nu prea ai cum să mănânci sută la sută sănătos, pentru că toate alimentele conţin substanţe care ne pot face rău. Însă, am putea măcar să le alegem pe cele care ne fac cât mai puţin rău.

Nu e chiar aşa greu, trebuie doar să ai grijă ca pe lista ta de cumpărături să se regăsească fructele şi legumele, dar şi lapte, iaurt, caş, ouă de prepeliţă şi peşte. Mănâncă supe şi ciorbe de legume, mâncăruri fără ulei şi prăjeală, carne şi legume făcute la cuptor, pe grătar sau fierte.

De băut, alege apa. Nici măcar sucurile făcute în casă nu sunt o opţiune excelentă. În cantităţi mari, acestea îngraşă. Ele sunt o bună variantă faţă de cele din comerţ, dar încearcă să le consumi cu moderaţie.

Scapă de stres

Uşor de spus, greu de făcut! Dar nu imposibil. De exemplu, dacă ai un job care-ţi displace şi-ţi produce mult stres, schimbă-l. Pe termen lung, îţi poate face foarte mult rău! De asemenea, încearcă activităţile care ştii că-ţi fac plăcere.

Fă-ţi timp să te plimbi sau să mergi să vezi o piesă de teatru. Vizitează un muzeu, citeşte o carte sau plimbă-te prin oraş şi fă fotografii. Apelează la orice activitate pe care îţi place s-o faci. Nu mai amâna! Vei vedea, că astfel, vei scăpa şi de stres.

Nu neglija somnul

Nici prea mult somn, nici prea puţin nu este bine. Un adult trebuie să doarmă între 7 şi 8 ore pe noapte. Prea mult somn sau prea puţin te va îmbolnăvi – te poţi îngrăşa, vei intra în depresie,vei avea o stare permanentă de rău. Aşa că, nu neglija acest aspect! Odihna este esenţială.

Mişcarea trebuie să facă parte din viaţa ta

Trăim în era vitezei şi totul se întâmplă pe repede înainte. Tehnologia a schimbat totul! Am ajuns să ducem o viaţă sedentară. Iar asta ne va îmbolnăvi. Ca să prevenim acest lucru, trebuie să facem nişte schimbări.

În primul rând, să începem să facem mişcare: să alergăm în parc sau să ne plimbăm cu bicicleta ori cu rolele, să mergem la patinoar sau la un curs de dans ori într-o sală de căţărare.

Renunţă la fumat!

Fumatul nu trebuie să facă parte din viaţa ta nici măcar ocazional. Nici alcoolul nu trebuie să vă devină prieten. Mai mult de un pahar de vin, de două ori pe săptămână, este deja prea mult. Doar aşa vă veţi putea păstra sănătatea.

Mai multe