4 alimente care te ajută să combaţi celulita

4 decembrie 2018   Ingrijire

1. Broccoliul

Bogat în vitamine şi minerale, broccoliul are un aport energetic redus şi, spre deosebire de alte legume, are în componenţa sa acid alfa lipoic, care stimulează şi menţine elasticitatea fibrelor de colagen, ajutând pielea să îşi îmbunătăţească textura.

2. Pătrunjelul

Pătrunjelul te ajută să elimini toxinele din organism, deoarece acţionează precum un diuretic. De asemenea, contribuie la curăţarea rinichilor şi la prevenirea retenţiei de apă, unul dintre principalele motive din cauza căruia apare celulita. Îl poţi consuma ca atare, în salate sau în sucuri verzi.

3. Alimente bogate în Omega-3 şi Omega-6

Cunoscute drept grăsimi sănătoase, Omega-3 şi Omega-6 se găsesc în diferite tipuri de peşte (somon, ton, sardine), în seminţe de floarea-soarelui, alune, migadale, nuci şi caju. Deoarece conţin antioxidanţi care neutralizează excesul de radicali liberi, ajută la îmbunătăţirea circulaţiei şi la repararea ţesuturilor afectate de celulită.

4. Citricele

Pentru a combate celulita trebuie să ai grijă ca pielea ta să fie în permanenţă hidratată. Citricele au această calitate şi, în plus, te ajută să elimini toxinele din corp şi să echilibrezi pH-ul pielii. Începe-ţi dimineaţa cu o băutură energizantă cu apă călduţă în care ai adăugat zeama de la o lămâie stoarsă. Dacă îţi plac fructele cu gust amărui,optează pentru grepfrut, bogat în vitamina C, care menţine sănătatea pielii.

Mai multe