Yoga, sportul care te scapă de depresie!
“Yoga este o ştiinţă foarte exactă, ştiinţă relaxării, prin yoga ne putem relaxa, putem echilibra sistemul respirator, şirea spinării, hormonal şi dacă toate sunt echilibrate întrăm intr-o stare de bine, de meditaţie, de relaxare, celulele se regenerează. Este bine să facem yoga de 3 ori pe săptămână, de două ori este de menţinere, iar o dată înseamnă mai mult decât nimic. Oamenii stresaţi au tendinţa să controleze tot în jur, situaţii, pe ei, alţi oameni, prin yoga învăţăm să lăsăm controlul deoparte şi căpătăm o încredere şi o fluiditate şi aşa putem să ne adaptăm oricărei situaţii.
Acesta este unul dintre beneficiile când facem yoga, ne învaţă să ne trăim viaţă cu armonie şi cu zâmbetul pe buze, să scăpăm de depresie şi de stresul de la serviciu. Yoga nu se întâmplă numai pe saltea ci în toate activităţile vieţii. Este recomandat să facem când corpul nostru se simte cel mai bine şi cel mai pregătit. Este o cale sigură, blândă de a rezolva toate problemele de zi cu zi” a povestit un antrenor de yoga.
Motive pentru care este bine să practici yoga
1. Te menţine tânăr
Persoanele care practică acest sport cu regularitate arată mai tinere decât sunt în realitate, spun studiile. Asta pentru că yoga reduce procesul de îmbătrânire celulară. Este bine să faci cel puţin 12 minute de yoga zilnic, spun specialiştii.
2. Îţi creşte imunitatea
Femeile care au făcut 35 de minute de yoga, în fiecare zi, timp de 12 săptâmâni, au avut o creşte cu 94% mai mică a nivelului de cortizol (hormon al stresului), în timpul perioadelor stresante, faţă de persoanele care nu practicau acest sport. Nivelurile ridicate de cortizol sunt în strânsă legătură cu o imunitate scăzută.
3. Te ajută să slăbeşti
Un alt beneficiu adus de yoga este acela că e ajută să elmini din kilogramele în exces, mai ales de grăsimea de pe abdomen. De aceea, este indicat să faci yoga zilnic, spun specialiştii.
4. Reduce riscul de diabet
Persoanele care practică yoga cu regularitate au un risc mai mic de diabet, spune un studiu recent. Trebuie să practici yoga de cel puţin trei ori pe săptămână.
5. Te scapă de durerile de spate
Potrivit unei cercetări recente, persoanele care sufereau de dureri cronice de spate şi care au început să practice yoga câte 30 de minute pe zi, cinci zile pe săptămână, nu au mai resimţit dureri la fel de puternic. Astfel, durerea a scăzut în intensitate cu până la 44% în primele patru săptâmâni şi cu până la 73% în următoarele şase luni.