VIDEO. Plank executat la canapea

2 februarie 2018   Fitness

Izometria joacă un rol esenţial în lucrarea musculaturii corporale. Dacă vrei să vezi rezultate frumoase într-un timp bun apelează cu toată încrederea la această ramuri a sportului.

Poţi să o faci oriunde, fie că ai la îndemână o canapea, o masă, fie un scaun sau doar propriul tău corp.

Lucrul cu propria greutate este de cele mai multe ori cea mai bună alegere pentru a ajunge la dimensiunile visate.

Bineînţeles trebuie să ţii cont şi de ceea ce mănânci, de orele de somn şi de relaxarea necesară creierului.

Exerciţii pentru abdomen

Uită de clasicele abdomene când trebuie să stai cu spatele pe podea. Alege să beneficiezi de efectele minunate ale mişcării stând pe canapea. Poate că te gândeşti la canapea doar pentru relaxare, însă încearcă să fii activ câteva minute pe zi, chiar dacă eşti la birou.

Din poziţia şezut sprijină-te pe palme şi ridică genunchii la piept. Încearcă să ţii spatele cât poţi de drept iar bazinul să fie cât mai aproape de marginea canapelei.

Acest exerciţiu îl poţi face şi stând pe scaun.

Nu uita de celebrul plank

Da, este greu, dar face foarte bine. Adoptă poziţia clasică de flotare însă în loc să stai pe podea alege să te sprijini cu palmele de marginea canapelei, sau să te sprijini pe antebraţ. Menţine poziţia cel puţin 30 de secunde, apoi poţi să îţi lucrezi oblicii abdominali stând pe o parte şi cu braţul liber să îl ridici şi apoi să îl cobori pe sub coaste.

Genuflexiuni oriunde

Sportul nu are nevoie de vârstă, spaţiu anume sau timp. Îl poţi face oriunde, oricând, important este să vrei.

Foloseşte-te de canapa pentru a face genuflexiunea clasică asigurându-te că ai coborât suficient şi corect bazinul, până când acesta atinge marginea canapelei.

Poţi de asemenea cu un picior susţinut pe canapea şi celălalt în faţă să faci câteva fandari.

Iată câte posibilităţi ai să îţi lucrezi musculatura într-o pauză în care altă dată doar stăteai în canapea şi visai la corpul perfect.

Priveşte în video de mai jos cum Mirela colega noastră şi-a petrecut pauza lucrând la canapea. Încearcă şi tu.

Ai grijă de sănătatea ta, este cea mai bună şi mai importantă alegere din viaţa ta!

Mai multe