Urcatul scărilor. De ce acest exerciţiu este extrem de eficient
Urcatul scărilor – beneficii reale ale unui exerciţiu banal
Printre cele mai importante beneficii ale urcatului scărilor se numără: întărirea muşchilor, favorizarea pierderii kilogramelor în plus, îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare şi a tonusului muscular, reducerea obezităţii, a diabetului de tip II (coborârea scărilor are un efect mai intens decât urcarea lor) şi a riscului de a face accident vascular cerebral.
Statisticile arată de acest exerciţiu simplu şi la îndemâna tuturor este atât de sănătos:
- 10 trepte urcate – arderea unei kilocalorii;
- 10 minute de urcat scările înseamnă reducerea la jumătate a producerii unui atac de cord pe parcursul a 10 ani;
- Urcatul scărilor înseamnă depunerea unui efort de 9 ori mai mare decât mersul pe o suprafaţă plată, într-un interval de timp egal;
- Cu cât o persoană este mai grea, cu atât va arde mai multe calorii când va urca scările.
Urcatul scărilor – studii despre beneficiile acestui exerciţiu
European Heart Journal a efectuat un studiu privind urcatul scărilor, de 90 de zile pe 69 de angajaţi. Iată ce au descoperit:
- Urcatul scărilor ajută la scăderea grăsimii corporale cu 1.7%;
- Urcatul scărilor determină subţierea circumferinţei taliei cu 1.8%;
- Cei care au urcat scările în acest timp au înregistrat o tensiune mai scăzută cu 2.3% şi o scădere a colesterolului rău cu 3.9%;
- Urcatul scărilor creşte capacitatea plămânilor cu 8.9%.
Un alt studiu, al Universităţii Harvard de această dată, a arătat că urcatul scărilor reduce riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare cu 32%. Dacă vrei să îţi modelezi corpul frumos, urcatul scărilor este mult mai eficient decât jogging-ul sau mersul pe jos. Asta pentru că urcatul scărilor lucrează muşchii fesieri şi cvadricepşii. Mai mult, urcatul scărilor poate reduce semnificativ durerile articulaţiilor sau durerile de genunchi.
Urcatul scărilor – schimbări majore cu mişcare zi de zi
O persoană care are 55 de kilograme arde 220 de calorii în 30 de minute de urcat scările, comparativ cu 190 de calorii arse după 30 de minute de aerobic.
Urcatul scărilor contribuie la imunizare, stimulează producţia de endorfine, neurotransmiţători responsabili cu starea de calm şi fericire şi contribuie la reducerea stresului.
Urcatul scărilor stimulează sistemul circulator şi îmbunătăţeşte funcţionarea inimii. De asemenea, este un exerciţiu excelent pentru întărirea muşchilor picioarelor.
Cine doreşte să înceapă un antrenament cu urcatul scărilor, trebuie să o ia progresiv şi să aibă grijă să nu forţeze prea mult gleznele sau genunchii, mai ales persoanele corpolente. Persoanele care suferă de diabet sau boli cardiovasculare, ar trebui să se consulte cu medicul.