Trucuri pentru a te menţine uşor în formă

21 august 2013   Fitness

Profită de orice ocazie pentru a face exerciţii

O bună modalitate prin care te poţi menţine la greutatea mult dorită este să rămâi activ pe tot parcursul zilei, chiar şi după ce acul cântarului indică ,,numărul magic”, sunt de părere specialiştii. În mod ideal, bărbaţii ar trebui să ardă aproximativ 2.000 de calorii pe zi, în timp ce femeile în jur de 1.600 de calorii.

Când vine vorba de arderea caloriilor, chiar şi cele mai simple modalităţi de activitate fizică sunt de ajutor. În timp ce reprezentanţii sexului masculin pot arde calorii chiar şi atunci când spală maşina (activitate ce poate dura cel mult 30 de minute şi în urma căreia se pot arde în jur de 300 de calorii), femeile pot alege mersul pe jos în schimbul mijloacelor de transport în comun, fie urcatul pe scări în locul lifturilor (activitate ce poate arde aproximativ 100 de calorii).

Nu te compara cu cei din jur

Pierderea în greutate sau menţinerea greutăţii dorite nu trebuie să fie un obiectiv de scurtă durată. Cele două sunt activităţi se parcurg treptat şi se pot îndeplini doar dacă există o rutină, fie că este vorba de dietă sau de activitatea fizică.

Cel mai important este de ştiut că fiecare persoană are propriul metabolism, slăbeşte sau se menţine diferit, de aceea trebuie evitate asemănările cu cei din jur. Nimeni nu este perfect. Doar învăţând din greşeli poţi face lucrurile să se apropie de perfecţiune.

Evită pe cât posibil băuturile acidulate

Băuturile răcoritoare, care conţin o cantitate mare de zahăr, reprezintă adevărate ispite, mai ales pe parcursul verii când temperaturile sunt tot mai ridicate. Cu toate acestea, persoanele care vor să slăbească şi cele care vor să se menţină trebuie să le evite pe cât posibil.

Rezultatele studiilor recente realizate în SUA au arătat că există o asociere directă între consumul de băuturi carbogazoase şi numărul din ce în ce mai mare al persoanelor cu probleme de obezitate. Pe lângă faptul că favorizează creşterea în greutate, băuturile acidulate pot creşte şi riscul de apariţie a altor probleme de sănătate, precum diabetul, problemele hepatice, dar şi cele cardiace.

În locul sucului acidulat poţi opta pentru o limonadă preparată în casă din lămâi şi frunze proaspete de mentă, un suc natural de fructe sau un ceai aromat cu gheaţă.

Respectă programul meselor de peste zi

Un alt truc ce dă roade atunci când doreşti să menţii o greutate constantă este şi respectarea programului de masă. Persoanele care ajuns la această etapă îngreunează şi mai mult lucrurile dacă sar peste una din mesele de peste zi.

Cel mai indicat este să se respecte cele trei mese principale din zi (dimineaţa, prânz şi seara) şi cele două gustări. La fel de important este ca porţiile de alimente să fie mici. Dacă alimentele sunt alese atent şi porţiile sunt reduse atunci şi digestia lor este mai rapidă. Tonifierea, parte importantă din proces

Pentru a slăbi sănătos şi pentru a te menţine la o greutate ideală nu sunt suficiente activităţile zilnice casnice. Pentru a tonifia musculatura este nevoie de antrenament specific, care ajută ca muşchii şi articulaţiile să fie în formă şi să se prevină astfel micile accidentări.

În plus, activităţile fizice pentru tonifiere ajută şi la creşterea rezistenţei organismului. Recomadat este să se facă astfel de exerciţii de 2-3 ori pe săptămână, lucrându-se separat pentru fiecare grupă de muşchi.

Mai multe