Exerciţii pentru zonele-problemă

3 iunie 2010   Fitness

1.Stai culcat pe spate cu mâinile şi cu picioarele perfect întinse. Ridică picioarele şi întinde mâinile, încercând să atingi genunchii. Repetă exerciţiul de 10 ori în serii de câte patru.

2. Stai cu mâinile sub cap şi cu picioarele într-un unghi de 90 de grade. Ridică uşor trunchiul, dezlipind umerii de sol, iar în acelaşi timp contractă muşchii abdominali. Se realizează patru serii a câte 15 repetări.

3. Stai culcat pe spate cu umerii uşor ridicaţi, cu mâinile sub corp şi ridică mingea cu picioarele.Menţine această poziţie cât numeri până la zece. Se realizează trei-patru serii a câte 20 de repetări.

Şi dieta contează

Este ştiut faptul că abdomenul şi coapsele sunt zonele pe care grăsimea se depune cel mai repede. Însă cu puţin efort şi cu ajutorul exerciţiilor potrivite, îţi poţi ajusta aceste zone în doar trei sau patru săptămâni.

Pentru a obţine rezultate vizibile în cel mai scurt timp, se recomandă asocierea exerciţiilor cu o alimentaţie bazată îndeosebi pe fructe şi pe legume. De asemenea, trebuie consumaţi zilnic doi litri de apă, deoarece favorizează arderea grăsimilor.

Mai multe