Exerciţii pentru o respiraţie mai bună
1. Ţine spatele drept şi mergi patru paşi cu braţele ridicate. Coboară braţele şi mergi iar patru paşi, ţinând bărbia în piept.
2. Ridică braţele, mergi patru paşi pe vârfuri, apoi apleacă trunchiul cu mâinile strânse.
3. Întins pe saltea, ridică şi prinde cu palmele genunchiul stâng. Repetă pentru cealaltă parte.
Beneficii pentru corp
Când respiri corect, toate organele sunt mai bine oxigenate. „În schimb, când avem o respiraţie deficitară, toxinele se acumulează în organism, sângele se îngroaşă, iar organele nu mai sunt hrănite corespunzător, ceea ce ne face să fim predispuşi bolilor.
Pentru prevenirea acestora, exerciţiile sunt de folos, deoarece, în timpul efortului fizic, creşte nevoia de oxigen a organismului, şi, deci, şi respiraţia este mai profundă”, afirmă instructorul de aerobic Roxana Vasile. Repetă fiecare exerciţiu de 12 ori.