Exerciţii pentru mai multă mobilitate
Multiple beneficii şi puţine contraindicaţii Exerciţiile cu ajutorul bastonului pot fi folosite fie ca metodă de încălzire a articulaţiilor şi a tuturor grupelor musculare, fie ca parte a programului săptămânal de antrenament. Instructorul de fitness Luiza Bucur (foto) afirmă că aceste exerciţii sunt indicate pentru corectarea posturii vicioase din timpul zilei, dar şi pentru combaterea durerilor de spate.
„Acest tip de exerciţii pot fi efectuate şi de persoanele care au boli cardiovasculare, căci reprezintă o metodă blândă de antrenament“, afirmă specialistul. Contraindicaţiile sunt puţine şi vizează persoanele care au probleme medicale la nivelul spatelui şi care au suferit recent accidente sau intervenţii chirurgicale.
Foloseşte un baston de 1,5 metri, adică mai lung decât distanţa dintre braţe.
Efectuează două serii a câte opt repetări din fiecare exerciţiu (pentru încălzire) şi trei-patru serii a câte 12-20 de repetări (pentru antrenament).
Ţine bastonul în faţă, la nivelul umerilor, ridică braţul drept, du bastonul deasupra capului şi apoi roteşte-l.
Prinde bastonul între palme, ridică braţele şi apoi apleacă trunchiul în lateral, menţinând spatele drept.
Cu picioarele depărtate, trunchiul aplecat la 90 de grade, ţine cu palmele bastonul la nivelul omoplaţilor. Apoi du trunchiul pe spate, menţinând bastonul în aceeaşi poziţie.