Ce spune ritmul lent de mers despre creierul tău

15 octombrie 2019   Fitness

Ritmul de mers al persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani poate fi un indicator al gradului de îmbătrânire al creierului şi al întregului organism, conform unui studiu efectuat la Duke University din SUA, citat de BBC.

Persoanele care obişnuiesc să meargă încet prezintă o ''îmbătrânire accelerată'', plămânii, dantura şi sistemul lor imunitar fiind într-o stare mai avansată de degradare în comparaţie cu indivizii care merg într-un ritm mai alert. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au studiat timp de 45 de ani aproape o mie de persoane născute în acelaşi an în Noua Zeelandă. Oamenii de ştiinţă au descoperit de asemenea că rezultatele testelor cognitive efectuate când cei 904 participanţi la studiu aveau vârsta de trei ani puteau prezice ritmul de mers al acestora la 45 de ani şi prin urmare puteau fi făcute estimări legate de evoluţia persoanei şi de cât de repede va îmbătrâni, scrie Agerpres. Cele mai recente analize ale creierului au indicat că cei care merg mai lent tind să aibă un volum total al creierului mai mic, o grosime medie inferioară a cortexului cerebral, o suprafaţă mai mică a creierului şi o incidenţă mai mare a leziunilor mici în substanţa albă. Studiul sugerează existenţa unor indicii la începutul vieţii prin care se poate estima viteza de deplasare a unei persoane în jurul vârstei de 40 de ani, deşi unele dintre diferenţe în ceea ce priveşte starea de sănătate şi cogniţia pot fi asociate stilului de viaţă ales. Echipa internaţională de oameni de ştiinţă a declarat că descoperirea reprezintă ''o surpriză uimitoare''. Medicii măsoară deseori ritmul de mers al unei persoane pentru a evalua starea generală de sănătate a sa - în special în cazul indivizilor trecuţi de 65 de ani - acesta fiind un bun indicator al forţei musculare, a funcţiei plămânilor, a echilibrului, a stării coloanei vertebrale şi a vederii. De asemenea, ritmul lent de mers a fost asociat cu un risc mai mare de dezvoltare a demenţei şi declinului cognitiv. ''Acest studiu a relevat că un ritm lent de mers semnalează o problemă cu câteva decenii înainte de vârsta înaintată'', a declarat Terrie E. Moffitt, autoare principală a studiului, de la King's College London şi Duke University. Potrivit oamenilor de ştiinţă, măsurarea vitezei de mers la vârstă fragedă poate fi un mod de testare a tratamentelor pentru a încetinirea îmbătrânire. De asemenea, ar fi un indicator timpuriu al sănătăţii creierului şi corpului, astfel încât oamenii să poată face schimbări în stilul lor de viaţă cât timp sunt încă tineri şi sănătoşi, au adăugat cercetătorii. Conform concluziei unei echipe de cercetători din China, publicată recent în jurnalul PLOS ONE, monitorizarea modului în care oamenii merg poate contribui la evaluarea calităţii somnului lor cu ajutorul algoritmilor specifici învăţării automate.

Mai multe