Aşa ai picioare frumoase!

3 ianuarie 2018   Fitness

Statul în picioare pentru a pregăti mesele fastuoase de la final de an cu siguranţă că ţi-au adus şi dureri de spate. Nici nu este de mirare, mai ales dacă faci parte din categoria persoanelor care se confruntă cu problema circulaţiei periferice deficitare.

Lipsa activităţii fizice şi surmenajul pot fi unele dintre cele mai comune cauze care pot contribui la apariţia durerilor de picioare şi chiar la retenţia de apă în organism.

Mişcare, mişcare, mişcare

Chiar dacă uneori urcatul scărilor este o corvoadă, acest tip de mişcare este fruntaş în topul exerciţiilor care îţi vor menţine picioarele frumoase.

Sportul contribuie substanţial la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, aspect care va favoriza irigarea tuturor celulelor din organism şi la o mai bună oxigenare a creierului.

În acest mod, musculatura se va tonifia, iar picioarele tale vor arăta bine indiferent de vremea de afară.

Află care sunt cele mai bune produse pentru gomaj AICI

Nu evita masajul

Este una dintre cele mai bune metode de relaxare generală şi locală. Contribuie la activarea circulaţiei sangvine şi limfatice, ajutând în felul acesta la un aspect mult mai sănătos şi frumos al pielii.

Oricât de încărcată ar fi fost ziua ta, apelează la o baie relaxantă, la efectele minunate ale aromaterapiei.

Făcut cu regularitate, masajul poate fi unul dintre cele mai importanţi aliaţi ai stării tale de bine, pe care o poţi obţine chiar la tine acasă.

Prin simpla stimulare a centrilor nervoşi de la nivelul palmelor sau al tălpilor, te vei putea bucura de o stare bună de sănătate.

Poţi de asemenea să foloseşti în timpul duşului o perie specială pentru a-ţi masa zonele predispuse la celulită.

Hidratează-te

Atât masajul, cât şi băile aromatice, pe lângă faptul că relaxează întregul organism, contribuie şi la hidratarea pielii. De aceea este necesar pentru sănătatea ta şi consumul de lichide.

Ceaiurile din plante medicinale, sucurile făcute în casă, smoothie-urile contribuie şi ele la creşterea aportului zilnic de lichide, însă nu trebuie evitat sub nicio formă consumul de apă. Mai ales atunci când bei cafea dimineaţa, asigură-te că ai la îndemână un pahar de apă!

Extraponturi

Nu sări peste orele de somn, iar seara, înainte de culcare, ţine măcar 10 minute picioarele mai sus decât poziţia corpului!

Mai multe