Antrenamentul de forţă reduce riscul de diabet

9 august 2012   Fitness

În plus, exerciţiile de aerobic, mersul în ritm alert şi joggingul pot conduce la beneficii chiar şi mai mari, spre deosebire de ridicarea de greutăţi.

Oamenii de ştiinţă au analizat datele furnizate de 32.000 de bărbaţi americani care au luat parte la experiment, iniţiat cu scopul de a monitoriza efectele pe care le are stilul de viaţă asupra stării de sănătate. Pe parcursul a 18 ani de monitorizare, peste 2000 de participanţi au dezvoltat diabet de tipul 2.

Participanţii la studiu au fost împărţiţi în trei categorii, în funcţie de durata antrenamentului săptămânal (1 - 59 minute, 60 - 149 minute şi peste 150 de minute).

Rezultatele cercetării arată că ridicarea de greutăţi reduce riscul de diabet cu 12%, 25%, respectiv 34%, în cele trei categorii menţionate, spre deosebire de persoanele care nu au practicat niciun fel de antrenament.

Mai mult, prin combinarea de aerobic cu ridicarea de greutăţi, beneficiile pentru sănătate sunt şi mai mari.

Cei mai activi dintre bărbaţii monitorizaţi, care făceau cel puţin 150 de minute de aerobic şi antrenamente de cel puţin 150 de minute de ridicări de greutăţi în fiecare săptămână, au beneficiat de o reducere a riscului de diabet cu 66%.

Diabetul de tipul 2, adeseori asociat cu obezitatea şi cu stilul de viaţă sedentar, se declanşează atunci când organismul nu mai reacţionează la acţiunea hormonului insulină, care reglează concentraţia de glucide din sânge.

Aproximativ 346 de milioane de persoane suferă de această boală pe plan mondial.

Mai multe