Trucurile care fac orice dietă să funcţioneze

29 aprilie 2016   Diete

Cere sfatul unui medic

Înainte să te apuci de un regim, trebuie să treacă pe la medicul de familie, ca să fie sigur că nu ai nicio problemă de sănătate. Altfel, nu numai că nu va avea rezultatele dorite, dar starea de sănătate se poate agrava. Printre afecţiunile care fac ca dietele să nu funcţioneze se numără hipotiroidia, dar şi unele boli ale rinichilor şi ale ficatului. Hidratarea, esenţială

În timpul curei de slăbire, apa joacă un ro esenţial. De aceea, trebuie să te hidratezi corect. Apa reglează toate funcţiile organismului şi te ajută să elimini toxinele. Este indicat să bei cel puţin opt pahare de apă în fiecare zi.

Oricât de inofensivă ar părea o prăjitură sau o îngheţată, află că acestea îţi pt da tot regimul peste cap. Căci aceste mici plăceri au un conţinut caloric ridicat.

Ca să rezişti tentaţiei, asigură-te că ai ceva sănătos la îndemână: un măr, o portocală sau un pahar de suc natural. În niciun caz nu apela la o băutură carbogazoasă, căci conţine îndulcitori, un alt drum sigur către eşec.

Alimentele pe care le mănânci la micul dejun sunt transformate, în mare parte, în combustibil pentru activităţile din timpul zilei, de aceea nu sunt stocate de organism.

Acestea furnizează energia necesară activităţii cotidiene, care, în general este mai susţinută în cursul dimineţii decât în a doua parte a zilei, de aceea micul dejun nu trebuie sărit.

Mai multe