Top 10 alimente pentru slăbit
Pe primul loc în top 10 alimente pentru slăbit se află lămâia. Dacă vreţi să scăpaţi rapid de kilogramele nedorite, este indicat ca în fiecare dimineaţă să beţi un pahar (de 200 de ml) cu apă călduţă, în care să stoarceţi jumătate de lămâie.
De asemenea, puteţi să consumaţi lămâie şi la masa de prânz alături de peşte sau în salate. Vă va tăia imediat pofta de mâncare. Astfel, veţi reuşi să nu mai mâncaţi peste măsură.
De asemenea, pe locul doi în top 10 alimente pentru slăbit se află usturoiul. Iată cum trebuie să-l folosiţi atunci când ţineţi o dietă: se iau 8 căţei de usturoi , se zdrobesc, apoi se amestecă cu 150 gr de miere de albine şi cu 500 ml oţet de mere.
Acest mixt se pune într-un borcan de 800 de ml şi se închide bine. Se lasă câteva zile, iar apoi se poate lua câte o linguriţă dimineaţa şi alta seara. Primele rezultate vizibile apar după patru săptămâni de când aţi început cura de slăbire cu usturoi.
Ciorba de varză, în top 10 alimente pentru slăbit
Pe locul 3 în top 10 alimente pentru slăbit se află ciorba de varză. Consumaţi timp de 3 săptămâni câte o porţie la prânz şi una seara şi, cu siguranţă, veţi da jos cel puţin 10 kg.
Şi chimbirul se află în top 10 alimente pentru slăbit. Dacă vrei să slăbeşti cu ajutorul acestui aliment, , e nevoie să consumi cel puţin 2 litri pe zi de limonadă din lămâie în care să pui din belşug şi chimbir, iar pierderea în greutate cu siguranţă va fi cea dorită. Poţi pierde până la 10 kilograme în 10 zile de dietă, în funcţie de greutatea de la care ai pornit.
Şi mărul se află în top 10 alimente pentru slăbit
Totodată, şi mărul se află în top 10 alimente pentru slăbit. Acesta conţine doar 95 de calorii în medie, iar senzaţia de foame nu o să mai apară atât de rapid. Specialiştii spun că cei care consumă un măr pe zi reuşeşc să slăbească mai uşor decât cei care nu au acest obicei. Nici condimentele nu lipsesc din top 10 alimente pentru slăbit.
Condimentele sunt recunoscute ca fiind printre cele mai bune aşa zise alimente care conţin anti-oxidanţi şi, de aceea, vă ajută şi la slăbit. Folosiţi vanilie şi scorţişoară pentru a reuşi să vă stopaţi pofta de dulciuri.
Legumele nu puteau să lipsească din top 10 alimente pentru slăbit
Nu putem să slăbim fără a mânca legume. Aşa că nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că acestea se regăsesc în top 10 alimente pentru slăbit. Aceste alimente au puţine calorii, însă sunt destul de săţioase. Le poţi prepara la grătar sau la aburi ori să le fierbi. Nu le consuma cu foarte multă sare.
Poate părea surprinzător pentru unii faptul că ouăle sunt prezente în top 10 alimente pentru slăbit. Însă, acestea sunt ideale pentru micul-dejun, nu conţin multe calorii şi sunt săţioase. Le puteţi consuma fierte, sau ochiuri (cu condiţia să nu fie făcute în ulei, ci în apă).
În top 10 alimente pentru slăbit se află şi peştele
Peştele este şi el prezent în top 10 pentru slăbit. Este ideal pentru cine uşoare. Se poate prepara la grătar sau la aburi. Peste acesta este indicat să se stoarcă lămâie. Se poate mânca împreună cu o salată verde.
Top 10 alimente pentru slăbit se încheie cu ciocolata neagră. Senzaţia de dulce trebuie şi ea cumva stăpânită şi cu ajutorul acestui aliment dieta va merge foarte bine. Însă, trebuie să ne rezumăm la o singură pătrăţică de ciocolată pe zi.