Ghimbirul, un aliat de nădejde în cura de slăbire

28 august 2012   Diete

Numeroase studii arată că procesul de slăbire poate fi intensificat, dacă pe lângă un regim alimentar echilibrat şi un program de exerciţii fizice, se optează pentru un consum constant de ghimbir.

Ajută la o mai bună digestie

Încă din antichitate, ghimbirul este folosit pentru tratarea problemelor digestive, întrucât are rolul de a calma durerile stomacale şi de a normaliza digestia. Astfel, o bună funcţionare a sistemului digestiv susţine procesul de slăbire.

Are proprietăţi de ardere a grăsimilor

Cercetătorii de la Universitatea Maastricht au descoperit că ghimbirul stimulează metabolismul, contribuind astfel la arderea rapidă a caloriilor. De asemenea, consumul constant de ghimbir ajută la instalarea mai rapidă a senzaţiei de saţietate, ceea ce ajută la reducerea numărului de calorii consumate.

Studiile japoneze efectuate pe şoareci de laborator arată că cei care au fost hrăniţi cu alimente bogate în grăsimi, dar cărora le-a fost administrat şi ghimbir au reuşit să slăbească, spre deosebire de şoarecii din grupul de control.

Compuşii din compoziţia ghimbirului stimulează metabolismul şi arderea depozitelor de grăsime. Astfel, şansa de a slăbi mai repede este mult mai mare, decât dacă s-ar opta doar pentru o dietă şi un program de exerciţii fizice.

Mai multe