Dieta care alungă simptomele menopauzei

3 noiembrie 2016   Diete

La menopauză este indicat să-ţi păstrezi o condiţie fizică bună, pentru că, dacă ai mai multe kilograme în plus, ai riscuri mai mari de a suferi de boli cardiovasculare şi cancer mamar. Slăbind vei reuşi să reduci şi intensitatea simptomelor menopauzei sau chiar să le elimini.

O schimbare care te poate ajuta să rămâi în formă în preajma menopauzei este să renunţi la mesele copioase şi să mănânci puţin şi des. Pune-ţi la punct un program de masă pe care să-l urmezi cu stricteţe. Asigură-te că la fiecare 3 ore mănânci câte ceva. Orientează-te mai mult spre preparatele cu carne albă, legume, mai ales cele verzi, alimente bogate în calciu.

Mănâncă mai des peşte

Riscul de a fi diagnosticată cu o afecţiune a inimii după 40 de ani este mai mare. Prin dietă, poţi să previi problemele viitoare de sănătate. Ai grijă să mănânci măcar de 2 ori pe săptămână peşte. Păstrăvul, somonul, dar şi suplimentele alimentare cu ulei de peşte te protejează de boli precum osteoporoza, pentru că îţi conferă vitamina D, esenţială pentru fixarea calciului, şi cancerul la sân.

Un plus de calciu e necesar

După vârsta de 50 de ani, femeile au nevoie de mai mult calciu, între 1200 şi 1500 mg pe zi. Cum scade vertiginous nivelul de hormon estrogen, oasele absorb mai greu acest mineral, deci e nevoie de o cantitate mai mare. O cană de lapte ceva mai gras (3% grăsime), laptele de soia sau de orez, migdalele, cerealele integrale şi 200 de grame de iaurt îţi asigură o parte din necesarul zilnic de calciu.

Acest mineral se absoarbe mai bine dacă reduci consumul de cafea şi băuturi care conţin cafeină. Pentru a-l asimila mai bine, ai nevoie şi de vitamina D, pe care o poţi procura în sezonul rece din ficat, gălbenuş, peşte gras.

Ce legume şi fructe nu trebuie să-ţi lipsească

Îţi poţi lua calciu şi din legumele verzi, din conopidă, gulii, morcovi, sfeclă, spanac. De asemenea, ai grijă ca, zilnic, să ai 5 porţii de legume şi fructe. Cele de culoare verde contribuie la asigurarea necesarului de minerale, calciu şi fier, importante în acestă etapă a vieţii tale. Gutuile, rodiile, dar şi lintea, bamele te ajută să scapi de unele simptome ale menopauzei cum sunt transpiraţia excesivă şi retenţia de apă. Include şi alimente bogate în fitoestrogeni, cum sunt năutul, lintea sau soia.

Mai multe