De ce au femeile nevoie de grăsimi bune
“Ideea că orice tip de grăsime este rea s-a răspândit treptat, formându-se un mit în jurul a ceea ce înseamnă o dietă sănătoasă. Însă, anumite tipuri de grăsimi sunt chiar benefice pentru organism, motiv pentru care nu ar trebui excluse din regimul alimentar.”, afirmă doctorul William D. Lassek.
Grăsimile mononesaturate, cele mai bune
Există trei tipuri de grăsimi: saturate, mononesaturate şi polinesaturate. Deşi se crede că grăsimile saturate sunt nesănătoase, numeroase cercetări în curs de desfăşurare pun la îndoială acest lucru.
Pe de altă parte, grăsimile mononesaturate, care se găsesc în uleiul de măsline şi uleiul de rapiţă, au efecte pozitive asupra organismului.
Grăsimile polinesaturate sunt împărţite în două forme: acizi graşi Omega 3 şi acizi graşi Omega 6, ambii extrem de importanţi pentru sănătatea organismului.
Aslimilarea de grăsimi, necesară pe parcursul sarcinii
Consumul de grăsimi sănătoase este recomandat femeilor, în special atunci când sunt însărcinate, pentru că acestea ajută la buna dezvoltare a fătului. Întrucât organismul nu poate produce acizi graşi Omega 3, aceştia trebuie asimilaţi printr-o dietă bogată în grăsimi polinesaturate, deoarece au un rol important în dezvoltarea celulelor de la nivelul creierului.
Aşadar, femeile care vor să rămână însărcinate trebuie să consume suficiente grăsimi polinesaturate, pentru ca organismul să îşi formeze rezerve suficiente, care vor fi folosite atât pentru menţinerea sănătăţii mamei, cât şi a fătului.
Mai mult, pentru femeile trecute de prima tinereţe, acizii graşi Omega 3 şi Omega 6 reduc riscul dezvoltării bolii Alzheimer.
Organismul stochează fără oprire acizi graşi Omega 6
Totuşi, este indicat să se ţină cont de faptul că organismul stochează acizi graşi Omega 6 tot timpul, chiar dacă are rezerve suficiente şi asta datorită faptului că ştie că face parte din grăsimile bune. Însă, aceste grăsimi se găsesc adesea în alimente care oferă organismului calorii goale, precum produse prăjite, alimente procesate şi fast food.
Unde se găsesc
Cele mai importante surse de acizi graşi Omega 3 sunt: peştele, fructele de mare şi uleiul de peşte. De asemenea, acizii graşi pot fi ingeraţi sub formă de capsule, la fel ca şi uleiul de peşte.