Cum am slăbit 47 de kilograme. Află secretul acestei reuşite
Viaţa sedentară, prăjelile şi sucurile mi-au garantat aproape 50 de kg în plus
Câţiva ani, de la acea decizie, nu am mai făcut nici măcar un minut de mişcare, mişcare în adevăratul sens al cuvântului. Nici cu mersul pe jos nu mă oboseam foarte tare. În plus, începusem să mănânc multă pâine, prăjeli, napolitane şi chipsuri. Nici sucul cu acid nu putea lipsi din această reţetă care mi-a garantat 47 de kilograme. În plus.
În traducere liberă, de la 50 de kilograme, am reuşit ‘performanţa’ de a ajunge să cântăresc ‘doar’ 97. M-am complăcut în această situaţie spunându-mi deseori că frumuseţea este interioară, nu exterioară. Destul de rapid am putut să observ pe propria piele că, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Că cele 47 de kilograme îmi făceau foarte mult rău: sănătatea se şubrezise şi era doar unul dintre efectele nedorite ale acestei etape din viaţa mea. Vedeam că mă prăbuşesc, dar nu puteam să apăs pe buton ca să se deschidă paraşuta. Nu făceam nimic concret să schimb ceva! Parcă eram prinsă cu o sfoară invizibilă ce nu-mi permitea să mă mişc. Ca să slăbeşti nu ai nevoie de mulţi bani În plus, eram plină de prejudecăţi eronate. De exemplu, eram convinsă că pentru a slăbi ai nevoie de foarte mulţi bani – să plăteşti un nutriţionist bun, să cumperi alimente sănătoase, să-mi iau un antrenor personal. Şi nu puteam să trec de acest aspect şi să găsesc o soluţie la problema mea. A existat însă un moment în viaţa mea care m-a trezit la realitate. M-a făcut să-mi dau seama cât de nasoală era situaţia în care mă aflam şi că aşa nu mai mergea. Nu mai puteam rămâne grasă şi lucrurile trebuiau să se schimbe destul de rapid (totuşi, e bine de specificat, că rapid a însemnat şase-şapte luni) Găsisem, aşa cum credeam pe atunci că i se spune, motivaţia necesară. De fapt, un singur lucru se întâmplase: începusem să-mi doresc cu adevărat să slăbesc. Îmi doream doar să reuşesc să reajung la cele 50 de kg. Nimic altceva. Doar asta aveam în gând. Am făcut un prim-pas mergând la un nutriţionist, care nu m-a falimentat, dar care nici nu a făcut magii. Practic, nu a făcut decât să-mi spună ce alimente pot mânca şi în ce cantităţi – lucruri de bun-simţ pe care le cunoaştem cu toţii – fără sucuri cu acid, făinoase, prăjeli, dulciuri. Însă, la fel de adevărat este că fără el nu aş fi putut să reuşesc. Şi asta pentru că îmi setasem mintea că mergând acolo (în cabinetul unui nutriţionist) un prim nivel va fi deja bifat. Şi aşa şi a fost!
Apoi, am început să merg la Kangoo-jumps. Înainte de asta încercasem să alerg pe stradă, însă în doar câteva minute mi s-a pus un nod în capul pieptului ce nu-mi permitea să mai respir normal. Am înţeles că am nevoie de altceva. Am aflat de un nou tip de sport distractiv – Kangoo Jumps şi am spus că merită să încerc.
Era frustrant să fac mişcare alături de toate silfidele din Univers (în traducere liberă, tipe care arătau foarte bine), dar îmi doream prea mult să slăbesc şi am încercat să le ignor. Nu am lipsit la niciun antrenament.
Ţopăiam şi oricât de odioasă mi se părea că sunt făcând acest lucru, nu am renunţat. Uşor –uşor, lucrurile au început să se schimbe.
Deja când mă uitam în oglindă vedeam o tipă mult mai slabă, de care-mi plăcea. Apoi am început să mă plimb cu bicicleta. Uşor-uşor am reluat şi alergarea. Făceam sport destul de des şi reuşisem să-mi schimb regimul alimentar.
Am slăbit 10 kg, 20 kg, 30 kg, 40 kg, 45 kg…. 47 kg şi am revenit la greutatea normală. Ţin minte satisfacţia supremă când am putut să îmbrac o pereche de pantaloni scurţi din blugi şi să arăt în ei fix aşa cum îmi doream eu…
Încrederea în mine crescuse uluitor. Simţeam că oamenii mă percep iar ca pe o femeie frumoasă! Redevenisem tipa sociabilă din gaşca căreia îşi dorea toată lumea să facă parte. Îmi setasem aşa de tare mintea că trebuie să slăbesc încât încă mi se părea că mai trebuie să dau jos.
Deşi am fost plecată din ţară o perioadă destul de lungă şi nu mai făceam sport şi nici nu mai ţineam un regim aşa de drastic, niciun gram nu a revenit! Am înţeles în tot acest proces de schimbare cât de important este să învăţăm să ne folosim puterea minţii. Este asul din mânecă.