Ce trebuie să ştii înainte de o cură de detoxificare
Organismul uman este o maşinărie complexă, construită în aşa fel încât să se autoregenereze şi să meargă mai departe să te susţină în activităţile tale zilnice. Chiar şi aşa, este bine să ţii cont de semnalele pe care corpul ţi le transmite constant şi să îl ajuţi să îţi menţină starea de sănătate.
Astfel că lunile de primăvară sunt benefice pentru a face o schimbare în stilul tău de viaţă. Acum, când vremea este aşa frumoasă, poţi să profiţi să faci cu mai mult drag mişcare să te hidratezi mai bine, să consumi fructe şi legume la discreţie.
De ce este benefică detoxificarea
Practic, am putea explica acest proces prin care îţi ajuţi corpul să elimine o cantitate mai mare de toxine, printr-o piele mult mai sănătoasă, o digestie mai bună şi câteva kilograme în minus.
Acum este momentul în care să faci o pauză de la alimentaţia haotică, să îţi restructurezi programul alimentar şi să te pui la punct cu somnul şi mişcarea.
Efectele benefice de obicei sunt vizibile foarte uşor şi repede şi este necesar ca după ce s-a încheiat această perioadă să nu te reîntorci la vechile obiceiuri culinare.
Ce presupune acest proces?
Nu te gândi că este suficient să te alimentezi doar cu sucuri naturale şi atât. Pentru a putea duce la bun sfârşit acest program este necesar de mai mult decât atât.
În primul rând nu trebuie să te înfometezi! În al doilea rând trebuie să îi acorzi corpului tău nutrimenţii necesari pentru a se curăţa singur de tot ce este în plus. Asta înseamnă că trebuie să renunţi la zahăr, acidulate, produse făinoase şi dulciuri.
Află care sunt greşelile cele mai frecvente din curele de slăbire AICI
Mesele tale trebuie să fie în număr de trei şi să conţină fructe şi legume proaspete, grăsimi sănătoase şi proteine de calitate precum sunt cele din fasole, năut, linte. Probioticele şi vitaminele din complexul B nu trebuie să lipsească precum nici antioxidanţii necesari bunei funcţionări ai sănătăţii tale.
Trebuie să acorzi o atenţie sporită nivelului glicemic care trebuie menţinut în parametri optimi.
Principala greşeală din curele de detoxificare
Înfometarea este una dintre greşelile pe care rişti să le faci când eşti la cură. Nu trebuie să-ţi privezi niciodată corpul de mâncare dar nici să îl îndopi. Într-adevăr, ai nevoie să bei mai multă apă, iar sucurile trebuie folosite pe o perioadă scurtă, deoarece conţin zaharoză şi în cantitate mare pot face mai mult rău decât bine.
Dacă nu te simţi pregătită să faci modificări în regimul tău alimentar, nu te forţa! Totul trebuie să vină ca o schimbare benfică şi benevolă în viaţa ta.
Astfel, este necesar să renunţi treptat la tot ce înseamnă mâncare procesată, prăjituri, bomboane, prăjeli şi alte vicii precum tutunul sau alcoolul. Ai citit bine! Perioada de detoxificarea trebuie să fie fără vicii.
Trebuie să fii mereu sub supravegherea unui medic nutriţionist care să te monitorizeze constant şi, în urma analizelor, să îţi recomande un plan alimentar pe care să îl urmezi. În cazul în care te simţi rău sau te confrunţi cu orice fel de dificultate trebuie să îi aduci la cunoştinţă pentru a remedia problema.
Cea mai bună modalitate prin care să reuşeşti să îţi întăreşti corpul este aceea de a-i cunoaşte nevoie, să lucrezi la minusurile sale şi să te axezi pe părţile frumoase ale corpului tău.
Vei observa că se vor elimina treptat kilogramele în plus, iar condiţia ta fizică va fi mai bună.