Ce fructe sunt potrivite pentru diabetici

23 mai 2018   Diete

Multe persoane cu diabet zaharat evită să consume fructe, existând îngrijorarea că acestea le-ar creşte glicemia. Frucele sunt sursă de vitamine, minerale şi antioxidanţi, necesari pentru menţinerea sănătăţii. În cazul diabeticilor, indicele glicemic al alimentelor este esenţial. Indicele glicemic este un clasament al carbohidraţilor din alimente, pe o scară de la 0 la 100, în funcţie de modul în care aceştia afectează nivelul de glucoză din sânge. În funcţie de indicele glicemic, fructele pot fi clasificate în alimente cu indice glicemic mare, moderat sau scăzut. Afinele

Zmeura, murele şi afinele sunt bogate în vitamine şi au un conţinut redus de carbohidraţi, ceea ce le face ideale pentru diabetici. Numite şi „insulina verde“, afinele reduc nivelul de zahăr din sânge şi au un indice glicemic mic, 25. De asemenea, consumul de afine ţine la distanţă complicaţiile care pot apărea din cauza diabetului. Fructele pot fi consumate ca atare sub formă de ceai, dulceaţă sau suc fără zahăr adăugat. Din frunzele uscate de afin poţi prepara o infuzie, obţinută din 2 linguriţe plantă, la 1 jumătate de litru de apă clocotită. Poţi consuma 2-3 căni de ceai pe zi.

Cireşele

Indicele glicemic al cireşelor este 22, ceea ce înseamnă că pot fi incluse în dieta diabeticilor. Acestea sunt bogate în antioxidanţi şi protejează celulele de acţiunea negativă a radicalilor liberi. Se recomandă aproximativ 200 grame pe zi, de preferat proaspete sau congelate.

Perele

Sursă bună de vitamine, potasiu şi fibre, perele sunt recomandate persoanelor care suferă de diabet de tip 2. Având indicele glicemic 38, fructele reglează nivelul de zahăr din sânge şi al colesterolului. De asemenea, perele întăresc sistemul imunitar şi îmbunătăţesc digestia. Este bine să mănânci 1 pară pe zi.

Citeşte şi: 10 sfaturi pentru bolnavii de diabet

Grepfrutul

Bogat în vitamina C, dar şi în fibre solubile, grepfrutul are indicele glicemic 25 şi este indicat diabeticilor. Fructul contribuie la menţinerea colesterolului la un nivel normal şi previne diabetul zaharat de tip 2. De asemeena, conţine flavonoide care cresc capacitatea organismului de a reţine insulina. Poţi consuma 1 jumătate de fruct pe zi.

Bine de ştiut!

Diabetul nu se vindecă, dar poate fi ţinut sub control cu o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată.

Merele

Potrivit specialiştilor, merele sunt cele mai bune fructe pentru diabet, deoarece au indicele glicemic scazut, 38. Conţin vitamina C, fibre solubile, precum şi pectină, care ajută la detoxificarea organismului şi reglează nivelul zahărului din sânge.

Datorită elementelor nutritive care se găsesc în aceste fructe, sunt ideale şi pentru întărirea imunităţii. Este recomandat 1 măr de mărime medie pe zi.

Piersicile

Nu numai că sunt aromate şi suculente, dar au şi un indice glicemic scăzut, 42. Piersicile au un conţinut mare de vitamina C şi conţin antioxidanţi. Se consumă proaspete, nu confiate sau din compot.

Portocalele

Conţin fibre, vitaminele C şi B1, tiamină, care este implicată în metabolizarea glucozei. Au indicele glicemic scăzut, 40. De asemenea, portocalele reglează greutatea corporală, care reprezintă un factor de risc pentru diabetici. Se recomandă 1 portocală de mărime medie pe zi.

Mai multe