Adevărul despre cura de slăbire cu struguri
Principala substanţă activă, benefică organismului uman, resveratrolul se găseşte din belşug mai ales în strugurii închişi la culoare.
Din acest motiv este indicat a se servi un pahar de vin la masă, o parte din această substanţă activă ajunge şi în vin, fiind benefic atât timp cât este consumat cu moderaţie.
Plini de antioxidanţi
Resveratrolul declanşează producerea unui hormon responsabil cu protejarea vaselor sangvine de eventualele inflamaţii, asigurând protecţie organismului în felul acesta de anumite afecţiuni precum ateroscleroza, accidentele cardiovasculare sau infarct.
Consumul de struguri este recomandat şi în caz de anemie, reumatism, afecţiuni hepatice, renale sau chiar de nutriţie, deoarece debordă de vitamine.
Cura cu struguri accelerează metabolismul
Prin simplul fapt că toată gama de vitamine şi minerale întăresc imunitatea şi eliberează organismul de toxine, cura cu struguri ajută la pierderea surplusului de kilograme şi este un tratment ideal în caz că suferi de constipaţie, un nivel crescut al colesterolului în sânge, obezitate sau reumatism.
Practic, îmbini utilul cu plăcutul, te hrăneşti, te îngrijeşti şi te bucuri de sănătate cu gustul dulce parfumat al strugurilor.
Află ce afecţiuni poţi trata cu ajutorul strugurilor AICI
O piele frumoasă şi un plus de energie
Uiă de oboseală mâncând struguri, zahărul din ei va ajunge rapid în sânge şi se va asimila datorită conţinutului de vitamina B, vitamină responsabilă cu funcţionarea corespunzătoare a masei musculare şi a masei nervoase. În felul acesta se explică valul de enrgie după consumarea chiar şi a unei cantităţi mici de struguri.
Mai mult de atât poţi alege după ce ţi-ai demachiat tenul să plici pe faţă bobiţe de strugure tăiate pe jumate şi să le laşi să acţioneze cel puţin 20 de minute.
Bobiţele de strugure sunt intens hidratante şi hrănitoare pentru organismul uman cât şi pentru pielea ta.
Cum se ţine dieta cu struguri
Deoarece ajută la dinamizarea metabolismului, pentru ca această dietă să fie eficientă trebuie să consumi zilnic cel puţin o jumătate de kilogram de struguri. Pe lângă aceştia este permisă consumarea lactatelor, peşte sau carne de pui.
Strugurii vor calma senzaţia de foame, îţi vor hidrata organismul şi vor intensifica arderile, astfel că vei putea scăpa de 500 până la 4 kilograme în doar 7 zile. Sună bine nu? Este important să bei apă şi să faci şi puţină mişcare.
Contraindicată hipertensivilor
Dacă suferi de diabet, boli renale sau hepatice ori ai hipeerensiune este necesar să ştii că această cură este total contraindicată.
În plus trebuie menţionat că strgurii albi sunt mai săraci în vitamine, în timp ce cei ami închişi la culoare, mai acrişori şi mai vitaminizaţi îţi pot irita intestinul dacă sunt anumite probleme la nivelul lui.
Dacă vrei să ţii acestă cură alege să alternezi soiurile şi culorile de struguri pentru a avea cât mai multe vitamine şi minerale la dispoziţie.