5 beneficii ale dietei mediteraneene

31 august 2017   Diete

Fără îndoială, una dintre cele mai sănătoase diete este cea mediteraneeană. În cadrul acesteia, consumul de carne roşie este redus semnificativ, privilegiindu-se legumele şi leguminoasele (mazăre, soia, linte, năut), fructele, cerealele integrale, seminţele, nucile şi nelipsitul ulei de măsline.

Pentru aportul de proteine, se privilegiază peştele (somon, macrou, păstrăv), lactatele nu foarte grase şi carnea de pasăre, iar condimentele sunt alternativa sănătoasă a excesului de sare. De asemenea, dieta presupune consumul alimentelor de sezon, precum şi al vinului roşu (în cantităţi moderate!). Toate alimentele consumate trebuie să fie în stare proaspătă, să nu fie procesate.

Prelungeşte speranţa de viaţă

Adoptând dieta mediteraneeană, ai toate şansele să ajungi la adânci bătrâneţi. Acest regim sănătos asigură longevitatea prin efectul protector contra bolilor. Astfel, scade cu 36% riscul de mortalitate prin cancer şi cu 32% pe cel de deces de cauză cardiovasculară.

Protejează inima

Încă de la începutul anilor 1990, studiul Lyon Diet Heart a evidenţiat beneficiile dietei mediteraneene în prevenţia riscurilor cardiovasculare. De atunci, numeroase alte cercetări au confirmat acest lucru. O cercetare efectuată pe un eşantion de peste 7.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 de ani a arătat că dieta mediteraneeană reduce semnificativ incidenţa complicaţiilor cardiovasculare (mai ales accidentul vascular cerebral), mult mai bine decât un regim sărac în grăsimi.

Citeşte şi: Alimentaţia care te fereşte de bolile cardiace

Acest beneficiu este conferit de substanţe precum antioxidanţii din legume şi fructe şi acizii graşi din uleiul de măsline.

Piramida regimului mediteraneean

Menţine silueta

Studiile arată că prin adoptarea dietei mediteraneene, scade cu până la 43% probabilitatea de apariţie a obezităţii. De altfel, este considerată cea mai sănătoasă cură de slăbire.

Totuşi, nu este doar un regim de slăbit, ci un stil de viaţă sănătos, aşa că va trebui să o adopţi pe termen lung dacă vrei ca beneficiile pentru siluetă să se menţină. Şi, foarte important, limitează sau chiar renunţă la dulciuri, patiserii, carne grasă şi produse fast-food.

Ideală pentru creier

Regimul mediteraneean protejează creierul, limitând declinul cognitiv care apare pe măsura înaintării în vârstă. Compuşii din fructe, legume, peşte şi uleiul de măsline ajută la prevenirea riscului pierderii de memorie şi protejează vasele de sânge din creier. De asemenea, poate preveni micşorarea creierului, care apare în cadrul procesului de îmbătrânire şi care afectează memoria şi învăţarea.

Poate ţine la distanţă cancerul

Cei care mănâncă în stil mediteraneean îşi pot reduce şi riscul de cancer, arată numeroase studii. Pot fi prevenite tipuri de cancer precum cel de stomac şi de sân. De asemenea, cei cu cancer de prostată ar trebui să adopte regimul mediteramneean. Rolul protector este conferit de nivelul ridicat de antioxidanţi (vitaminele C şi E. polifenoli etc.)

Ştiai că...

...dieta mediteraneeană a fost inclusă în patrimoniul UNESCO?

Mai multe