De câte minute de exerciţii ai nevoie pentru a trăi mai mult?
Mişcarea face parte dintr-un stil de viaţă echilibrat. Cercetătorii vin cu o veste bună şi spun că nu este nevoie să dedici foarte mult din timpul tău acestei activităţi. Este important însă să faci mişcare zilnic.
Pentru a avea o speranţă de viaţă mai mare este suficient să faci 11 minute de exerciţii fizice în fiecare zi, se arată într-un studiu publicat în British Journal of Medicine.
Cercetarea a arătat că până şi persoanele care au stat jos între 8 şi 10 ore pe zi dar au reuşit să facă 11 minute de exerciţii fizice de intensitate moderată sau viguroasă au avut o speranţă de viaţă mai mare decât cele care au făcut doar două minute pe zi.
Specialiştii spun că efectul pozitiv asupra longevităţii este legat de faptul că mişcarea reduce riscul de apariţie a bolilor legate de vârstă precum diabetul de tip 2 şi afecţiunile cardiovasculare.
Sedentarismul este unul dintre principalii inamici ai omului modern, fiind asociat cu creşterea riscului apariţiei a numeroase boli, printre care cele ale sistemului cardiovascular, diabet zaharat de tip 2 şi afecţiunile articulare.
Riscul de boală coronariană şi de accident vascular cerebral este aproape redus la jumătate la persoanele cu o viaţă activă. Îngrijorător este că tot mai mulţi copii adoptă un stil de viaţă sedentar, ceea ce explică preponderenţa obezităţii de la vârste din ce în ce mai tinere. Conform unor estimări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai puţin de o treime din tineri acordă timp practicării de activităţi fizice. O jumătate de oră de sport este suficientă pentru scăderea în greutate şi, implicit, pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului.