Zahărul simplu grăbeşte recuperarea după infarct
, un
simplu, produs natural de
, poate ajuta în procesul de
de după
sau după o operaţie pe
, conform oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Minnesota. După un atac de cord sau chiar după o intervenţie chirurgicală, fluxul de sânge care circulă înspre inimă este încetinit sau oprit, după caz, ceea ce duce la
inimii. Însă producţia de adenozin trifostat, moleculă de energie produsă de inimă şi riboza pot grăbi procesul de recuperare al pacientului. După efectuarea studiului, cercetătorii susţin că riboza, administrată în timpul operaţiei pe cord, poate scădea chiar şi
zile, din numărul total de zile de recuperare postoperatorie. ,,După efectuarea mai multor teste pe cobai, pentru siguranţa pacienţilor, putem afirma că aceste descoperiri pot ajuta foarte mult în procesul de recuperare a persoanelor care au suferit afecţiuni
”, a spus John E. Foker, cercetător în cadrul Universităţii din Minnesota. Studiul a fost prezentat la Sesiunile Ştiinţifice ale Asociaţiei Americane de Cardiologie din New Orlwans.