Vaccin promiţător împotriva dependenţei de cocaină
13 octombrie 2009
Tratamente
În viitor, e posibil ca dependenţii de droguri să se poată lăsa de acest obicei nociv cu ajutorul unor simple injecţii. Cercetătorii americani de la Yale University studiază în prezent eficacitatea unui vaccin anti-cocaină. Acesta creşte nivelul anticorpilor din organism care anihilează efectele cocainei, până să ajungă la creier şi să declanşeze efectele euforizante. În cadrul studiului, 38% dintre dependenţii de cocaină vaccinaţi au dezvoltat suficienţi anticorpi pentru a bloca efectele drogului, însă doar pentru două luni. Astfel, se crede că ar fi nevoie de o cură cu mai multe injecţii pentru „vindecarea” totală. Dependenţii vaccinaţi au redus consumul de cocaină, iar unii dintre ei chiar au renunţat definitv la drog.