Usturoiul te scapă de TUSE

29 noiembrie 2010   Tratamente

Înlocuieşte antibioticele

Se ştie că usturoiul acţionează ca un antibiotic natural. Mai mult, acesta reduce nevoia de antibiotic a organismului pentru că previne infecţiile şi răcelile. În timpul sezonului rece adăugaţi din belşug usturoi în supe, sosuri sau alte mâncăruri.

Siropul întăreşte imunitatea

Răciţi des şi intraţi uşor în contact cu orice afecţiune sau virus? Aveţi imunitatea scăzută! Ajutorul de nădejde în astfel de situaţii este usturoiul.

Un sirop din câţiva căţei de usturoi amestecaţi cu miere tratează pe loc infecţiile. Cum îl preparaţi? 6-8 căţei de usturoi, tocaţi mărunt se amestecă cu 8 linguriţe de miere. Se lasă câteva zile şi se consumă câte o linguriţă zilnic.

Unguentul tratează bronşitele

În sezonul rece, afecţiunile respiratorii sunt cele mai frecvente. Şi cine ne vine mai bine în ajutor decât usturoiul? Preparaţi un unguent din câţiva căţei de usturoi, tocaţi mărunt, cuişoare şi puţin ulei.

Se fierbe acest amestec la foc mic, se amestecă până devine o pastă şi se pune la răcit. Unguentul se întinde pe piept, stomac, gât şi este eficient împotriva bronşitelor şi infecţiilor căilor respiratorii

Îmbunătăţeşte circulaţia

Circulaţia sangvină poate fi îmbunătăţită printr-un consum regulat de usturoi. Mai mult, acesta duce la scăderea tensiunii arteriale, prin relaxarea pereţilor arterelor şi venelor. Studiile au demonstrat că persoanele care mănâncă usturoi au reduceri semnificative ale presiunii arteriale.

Click! spune

Pentru durerile de gât se face o infuzie de usturoi cu ajutorul căreia faceţi gargară câteva zile la rând. Nu vă faceţi probleme dacă înghiţiţi ceaiul de usturoi pentru că nu aduce efecte negative. Pentru ameliorarea tusei, faceţi un sirop de usturoi. Luaţi zilnic câte o linguriţă. Acesta e adjuvant şi în tusea provocată de astm sau în tusea alergică.

Mai multe