Un nou caz de infectare cu virusul A/H1N1
Institutul Cantacuzino a confirmat cel de-al 56-lea caz de infectare cu virusul gripal A/H1N1 din România, fiind vorba despre o tânără care a venit, luni, din Turcia. Pacienta este din Sibiu şi a fost izolată la domiciliu. Conform autorităţilor sanitare locale, tânăra s-a prezentat, în urmă cu două zile, la Clinica de Boli Infecţioase împreună cu alţi 28 de colegi care făceau parte din ansamblul „Ardealul” al Casei de Cultură a Studenţilor şi care s-au întors luni de la un festival din Istanbul. În Turcia, doi dintre membrii ansamblului au avut afecţiuni respiratorii şi au fost consultaţi acolo, însă nu au necesitat internarea. La revenirea în ţară, toate cele 29 de persoane au fost izolate la domiciliu, începând de luni, pentru şapte zile, urmând ca în această perioadă să fie monitorizate de către mediciul de familie. Totodată, au fost trimise probe la Institutul Cantacuzino în cazul celor doi membri ai grupului care prezentau afecţiuni respiratorii, la unul dintre aceştia fiind confirmată existenţa virusului A/H1N1.