Un antidiabetic, pastila longevităţii

5 octombrie 2009   Tratamente

O pastilă care controlează

, pe bază de metformin, ar putea fi secretul prelungirii vieţii, arată un studiu recent realizat de savanţi britanici. Potrivit profesorului Dominic Withers de la Universitatea din Londra, substanţa metformin ajută şi la menţinerea aglilităţii psihice a vârstnicilor, precum şi la păstrarea formei fizice pentru că previne îngrăşarea.

Explicaţia efectului antiîmbătrânire pe care îl are metforminul, folosit deja de 50 de ani pentru a trata diabetul, constă în faptul că activează un senzor numit AMPK, ce determnină organismul să îşi încetinească toate procesele, inclusiv pe cel de îmbătrânire. Teste efectuate până în prezent pe animale de laborator au indicat faptul că substanţa este mult mai eficientă în a încetini procesul de îmbătrânire al femelelor, iar acest lucru ar putea fi valabil şi în cazul oamenilor. Totuşi, cercetătorii spun că primele teste clinice pe oameni se vor face abia în următorii cinci ani, iar aprobarea pentru punerea pe piaţă a medicamentului care prelungeşte viaţa ar mai putea dura încă 15 ani.

Mai multe