Tratamente naturiste pentru noduli tiroidieni

4 iunie 2015   Tratamente

Eliminarea toxinelor din organism depinde de forţa glandelor endocrine, precum tiroida, pituitara sau hipofiza, suprarenalele. Dacă eliminarea toxinelor din corp este preluată de tiroidă, atunci vor apărea probleme ale epidermei, precum cataruri, acnee, abcese, furuncule, eczeme sau la nivelul mucoasei, precum guturai, tuse.

Tratamente naturiste pentru noduli tiroidieni – se face cură de dezintoxicare pentru orice problemă la tiroidă

În cazul dereglării glandei tiroide, însoţită de apariţia nodulilor, există numeroase tratamente naturiste. Se punctează în dreapta sub claviculă şi în stânga la încheietura braţului cu macerat de nuci sălbatice în ţiţei. Aveţi grijă că acest macerat se usucă mai greu şi poate păta îmbrăcăminte. Se fac cataplasme câteva luni cu varză zdrobită cu sticla sau cu argilă. Se consumă ovăz, care este stimulent, porumb, care are rol de moderator al tiroidei, usturoi, ceapă, spanac, varză, morcov, roşie, pară, struguri.

În cazul hipertiroidiei, care este o secreţie excesivă a hormonilor tiroidieni, aceasta se manifestă prin slăbire, palpitaţii, tremurături, nervozitate excesivă, insomnii, exoftalmie – proeminenţa globilor oculari, tahicardie, scaune frecvente, guşă – creşterea în volum a glandei tiroide.

Tratamente naturiste pentru noduli tiroidieni – hipertiroidia, secreţia excesivă a hormonilor tiroidieni

Tratamente naturiste pentru hipertiroidie sunt numeroase, dar în primul rând se consumă următoarele: porumb (să nu fie modificat genetic), ciuperci, cereale, ceapă, usturoi, mere, măsline, păstârnac, vinete, andive, spanac, cartof, lobodă, cicoare, prune, cireşe, vişine, lămâi, castane. Se face suc de ţelină şi se bea 100 de grame zilnic dimineaţa pe stomacul gol, o perioadă cât mai lungă. Se face un decoct din 30 de grame de ţelină, se pune la 1litru de apă şi se consumă 2-3 căni pe zi. Se face infuzie din 2 linguriţe de frunze de ţelină şi se beau 2 căni pe zi. Se prepară un decoct din pătrunjel astfel: se iau 50 de grame de pătrunjel şi se fierb într-un 1 litru de apă timp de 20 de minute; se ia cu miere.

Se mai fac infuzii cu pătrunjel, 2 căni pe zi. Se face suc din 50-100 de grame de pătrunjel, se ia zilnic dimineaţa pe stomacul gol. Se iau 2 linguri de ulei de porumb natural, una dimineaţa, una seara. Se mai poate lua tinctură de valeriană, de păducel, câte 15 picături de 3 ori pe zi în ceai sau apă.

Tratamente naturiste pentru noduli tiroidieni – hipotiroidia, se manifestă prin tulburări de creştere şi luare în greutate

Hipotiroidia înseamnă insuficienţa tiroidiană şi se manifestă prin tulburări de creştere. Se consumă mult ovăz şi alge. Nu se consumă muştar şi ridichii negre, care prin substanţele conţinute nu permit sinteza hormonilor tiroidieni. Se face un decoct cu o parte laminaria sau iarbă-de-mare (alge) la 10 părţi de apă, se lasă la macerat 4 ore, după ce se fierb şi se filtrează. Sau se face infuzie cu o linguriţă la o cană şi se beau 4 căni pe zi.

Pentru cine doreşte să urmeze o cură de dezintoxicare a organismului, care ajută enorm la problemele legate de tiroidă, iată o reţetă excelentă pentru toate vârstele. Este eficientă mai ales că ajută la pierderea în greutate. Se ţine între 14 şi 45 de zile, în funcţie de cât de mult este nevoie de dezintoxicare. Trecerea de la regim de dezintoxicare la regim normal se face încet şi se poate începe cu lactate crude (iaurt natural din lapte proaspăt nefiert, gălbenuş), apoi treptat peşte şi restul alimentelor.

Dimineaţa se bea treptat 1litru de apă distilată şi se iau 2-3 linguri de orez crud, care are rol de a dezintoxica.

După ora 12 se beau sucuri de legume şi fructe, până la 1litru. Se mai poate face citronadă din apă distilată cu polen, miere, lămâie. La fel, ceai sau macerat de urzici în apă distilată.

La ora 5 se face un ceai de păpădie înainte de masă, apoi se consumă 150-200 de grame de grâu încolţit sau terci de grâu cu mere, plus 3-4 nuci şi miere.

Înainte cu 2-3 ore de culcare se face o salată de legume cu lămâie şi nucă, fără ulei; fulgi de ovăz; seminţe crude de dovleac sau floarea-soarelui.

În timpul zilei se consumă până la un 1kg de mere, pere. Se mai beau macerat de cătină sau măceşe în apă distilată, ceaiuri de muşeţel, busuioc, coada-calului, coada-şoricelului.

Mai multe