Posibil tratament pentru cancerul de piele

4 septembrie 2009   Tratamente

Un tratament experimental dezvoltat de o companie americană pe baza manipulării genetice a unei substanţe vegetale, a permis reducerea tumorilor canceroase ale pielii, potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine.

Acest medicament, numit GDC-0449, administrat pe cale orală, blochează o proteină care are un rol important în creşterea celulelor canceroase. Tratamentul a fost obţinut cu ajutorul modificărilor genetice efectuate asupra ciclopaminei, o substanţă extrasă dintr-o plantă.

Testele efectuate în laboratoarele companiei Genentech au relevat o reducere a dimensiunilor tumorilor şi o ameliorare a simptomelor la 18 dintre cei 33 de pacienţi suferind de cancer de piele care au urmat tratamentul, iar 11 pacienţi au cunoscut o stabilizare pe termen lung a stării lor de sănătate. Doar în cazul a patru pacienţi s-a constatat o continuare a creşterii tumorilor.

În prezent, nu există nicio terapie eficientă împotriva tipului comun de cancer de piele, epiteliomul bazocelular.

Mai multe