Opţiuni de tratament pentru flebită
Există 2 tipuri de flebită: tromboflebita venelor profunde, numită şi tromboză, o formă periculoasă a bolii, şi tromboflebita superficială, o afecţiune mai puţin gravă, care se vindecă uşor, într-un interval scurt.
„Tromboflebita reprezintă obturarea parţială sau totală a lumenului venos, datorată formării unui cheag de sânge în interiorul venei. Se însoţeşte de inflamaţia peretelui venos. În funcţie de venele afectate, tromboflebita poate fi superficială sau profundă. În cazul trombozei venoase superficiale, sunt afectate venele subcutanate, pe când în cea profundă sunt afectate venele musculare. Aceasta din urmă prezintă şi risc embolic, de migrare a unui cheag de sânge în circulaţie si apariţia de complicaţii potenţial letale (trombembolism), explică dr. Bogdan Socea, medic primar chirurgie generală la spitalul „Sf. Pantelimon“ din Bucureşti. De ce apare
Ambele tipuri de flebită sunt cauzate, de obicei, de un traumatism pe peretele vasului sau de o perioadă lungă de inactivitate - un drum foarte lung cu avionul ori cu maşina sau convalescenţa după o operaţie. De asemenea, boala tinde să se moştenească în familie, iar riscul creşte în cazul celor care au vene varicoase.
Felul în care se manifestă boala depinde de tipul de flebită. Simptome comune pentru tromboflebita superficială şi cea profundă sunt:
- supraîncălzirea pielii în zona afectată şi senzaţia de arsură;
- zone înroşite şi umflături;
- durere a gambei sau a coapsei;
- senzaţie de amorţeală.
În cazul tromboflebitei profunde, pot să apară şi palpitaţii, dificultăţi de respiraţie şi dureri în piept.
Tratamentul flebitei superficiale este relativ simplu şi se bazează, în principal, pe anumite măsuri care trebuie luate în viaţa de zi cu zi:
- mişcare, mers pe jos, cât mai puţin repaus la pat;
- dacă persoana afectată este nevoită să stea mult în pat, din cauza unei convalescenţe sau a altei boli, se recomandă o poziţie cu picioarele mai sus de restul corpului, să se ridice cât mai des şi să îşi mişte picioarele cât mai mult posibil;
- evitarea unor perioade lungi petrecute pe scaun sau în picioare;
- compresia venelor cu ajutorul ciorapilor medicinali;
- aplicarea de geluri şi unguente locale;
- medicamente antiinflamatoare şi analgezice; de obicei, nu sunt necesare antibiotice, acestea fiind indicate doar în cazurile de tromboflebită infecţioasă;
- cheagurile de sânge superficiale se îndepărtează chirurgical, printr-o puncţie în porţiunea de venă afectată.
În cazul tromboflebitei profunde, tratamentul include şi spitalizarea, durează o perioadă mai lungă şi este mai complicat:
- În majoritatea cazurilor, vena afectată trebuie să fie îndepărtată chirurgical.
- Medicul va decide dacă este necesar să se administreze şi un tratament anticoagulant. Acesta va fi recomandat mai ales în cazul persoanelor din categoriile de risc şi atunci când există suspiciunea de răspândire în sistemul venos profund. Înainte de întreruperea tratamentului, se face o ecografie vasculară Doppler. Acest test îi oferă medicului atât imaginea structurilor investigate, cât şi felul cum curge sângele prin vasul examinat şi parametrii fluxului sangvin. Tratamentul poate dura ani, timp în care persoana afectată trebuie să se prezinte la controale periodice şi să urmeze medicaţia prescrisă, fără întrerupere.
- Tratamentul trombolitic vizează diminuarea cheagurilor şi poate fi administrat cu eficienţă în primele zile înainte de începerea organizării fibroase a cheagului.
Tratamentul tromboflebitei constă în tratarea condiţiilor predispozante (profilaxie) şi tratamentul leziunilor deja produse.
Profilaxia constă în tratarea stazei circulatorii (tratamentul chirurgical al varicelor), purtarea de ciorapi elastici cu compresie gradată, precum şi tratament antiagregant şi anticoagulant la pacienţii expuşi, cu factori de risc (obezi, cardiaci, pacienţi operaţi pentru diverse afecţiuni ortopedice sau abdominale).
Tratamentul chirurgical al varicelor constă în îndepărtarea pachetelor varicoase (vene dilatate), precum şi a venelor ce le alimentează (vena safena, vene perforante).