Obiceiuri care îţi întăresc sistemul imunitar
Spală-te pe mâini Poate că acest lucru este destul de normal, însă de câte ori nu ţi s-a întâmplat să mergi la restaurant, să te aşezi la masă şi să mănânci fără ca înainte să te fi spălat pe mâini? Sau, de câte ori mânânci la birou, în timp ce îţi faci treaba? Pe tastatură şi mouse se strâng cele mai multe bacterii, iar în momentul în care mănânci, te poţi alege cu câteva dintre ele. Spală-te pe mâini în mod constant, astfel vei ţine departe acele bacterii care îţi pot afecta sistemul imunitar. Bea ceai verde Ceaiul verde are numeroase beneficii asupra organismului. Un consum moderat intensifică metabolismul, menţine în limite normale colesterolul rău şi poate preveni afecţiunile dentare prin distrugerea acelor bacterii care duc la apariţia acestora. Şi dacă iei antibiotice, dar bei şi ceai verde, bacteriile vor fi distruse de trei ori mai repede, decât dacă ai opta doar pentru medicamente. Poartă pantofi cu toc mediu Specialiştii recomandă purtarea unor pantofi cu un toc de aproximativ 4 cm, deoarece nici cei înalţi, dar nici cei joşi nu aduc beneficii organismului. Pantofii cu toc mediu au rolul de a întări muşchii pelvieni, nu pun în pericol articulaţiile şi nu provoacă întinderi musculare, ca în cazul celor înalţi, care presupun o postură încordată. Ai nevoie la toaletă? Mergi imediat! Multe persoane nu merg la toaletă atuncă când au nevoie, sub pretextul că nu au timp. Însă, potrivit unor studii recente, cei care se abţin chiar şi pentru câteva minute, pun în pericol sănătatea inimii. Când vezica este plină, inima se află sub presiune, iar acest lucru poate fi destul de grav, mai ales pentru persoanele care sunt predispuse atacului de cord.