Nou medicament pentru toxicomani
28 iulie 2010
Tratamente
Substanţa activă din medicamentul Ritalin, prescrisă de obicei în tratamentul aplicat copiilor suferind de deficit de atenţie, ar putea fi folosită cu succes în tratamentul persoanelor dependentede cocaină. Acestea sunt rezultatele unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Yale (SUA).
Voluntarii cărora li s-a administrat medicamentul au dat dovadă de un control mai bun al impulsurilor, comparativ cu pacienţii care au primit un placebo, au precizat autorii studiului.