La Clinica MedLife se vor recolata celule stem
30 martie 2010
Tratamente
MedLife a intrat pe segmentul recoltării de celule stem în urma unui parteneriat cu Stem Sure Solutions, reprezentanţa unei companii daneze de profil. Celulele urmează să fie stocate şi procesate în Danemarca.
De la deschiderea maternităţii MedLife, în urmă cu trei ani, în unitate au fost înregistrate aproximativ 2.000 de naşteri, potrivit datelor companiei. În prezent, MedLife deţine un spital privat, patru hyperclinici, cinci laboratoare proprii de analize, 28 de centre medicale generaliste, cinci centre cu specializare unică şi colaborări cu peste 110 de clinici medicale partenere din toată ţara.
Principalii concurenţi pe piaţa de celule stem din România sunt Cord Blood Center, Biogenis şi Stem-Health Unirea.