Cum scapi rapid de sughiţ
Cauze ale sughiţului
Sughiţul apare în urma ingerării rapide a alimentelor, corelată cu inhalarea unei cantităţi mari de aer, după ce ai băut lichide fierbinţi, la schimbarea bruscă a temperaturii, în urma consumului unor cantităţi mari de alcool şi de băuturi acidulate, dar şi în situaţii de stres puternic. Totodată, persoanele care se confruntă des cu stări de sughiţ sunt şi cele care suferă de stări de anxietate.
Sughiţul persistent apare în urma lezării nervilor muşchiului diafragm. Aceste situaţii se întâlnesc în afecţiuni precum refluxul gastro-esofagian, hepatita, pneumonia, laringita, ulcerul ori în cazul unei tumori în zona gâtului.
De asemenea, acest tip de sughiţ poate apărea şi în urma unor afecţiuni ale sistemului nervos: meningita, encefalita, tumorile, accidentele vasculare cerebrale. Şi afecţiunile metabolice, precum diabetul zaharat şi insuficienţa renală, se pot manifesta prin sughiţ, alături de alte simptome.
Bine de ştiut este că şi unele medicamente (tranchilizantele, barbituricele, anestezicele) pot favoriza apariţia acestei probleme.
Investigaţii recomandate
În cazul în care medicul are suspiciunea că sughiţul este simptomul unei afecţiuni poate să îţi sugereze anumite investigaţii medicale pentru depistarea acestora. Acestea pot fi analizele de sânge, endoscopia, radiografia toracică şi tomografia.
Criza de sughiţ cu o durată mai mare de două zile (sughiţul persistent), însoţită de simptome precum febra, vărsături, crampe abdominale, poate semnala o afecţiune. În aceste situaţii, este recomandat să mergi la un consult medical, iar specialistul îţi va recomanda un tratament medicamentos.
Cum scapi de problemă
În cazul în care sughiţi, inspiră adânc şi tine-ţi respiraţia pentru 10 secunde, apoi expiră, până când goleşti aerul din plămâni. De asemenea, bea apă cu înghiţituri mici şi suc de lămâie. Poţi să iei o linguriţă cu zahăr, dar poţi să faci gargara cu apă rece.
O altă metodă eficientă: ia un cub de gheaţă şi ţine-l în gură, până când se topeşte.