Cum scăpăm de noduli cu ajutorul ecoterapiei
Ce face acest nou tratament introdus nou în România ne explică expertul în ecoterapie. Cu ajutorul acestei tehnologii reuşim să scăpăm de operaţie.
„Este o metodă prin care distrugem noduli benigni. Folosim sunete de înaltă intensitate. Metoda este foarte precistă. Ne permite să evităm structurile din jur, care sunt foarte sensibile. Este o metodă alternatică la chirurgia clasică. Nodulii mamari nu sunt considerate leziuni precanceroase şi probabil că femeile preferă să mai aştepte. Există contraindicaţii clare. Trebuie ca nodului să fie benign de tiroidă. Este foarte aproape momentul în care se va folosi şi pentru cancer. Treatăm noduli solizi. Nu tratăm nodulii calcificaţi. Nu tratăm nodulii cre sunt pe mijlocul tiroideri, pentru că sunt aproape de trahee”.
„Se face sedare intravenoasă. Se face punct cu punct, până se termină de „bombardat” tot modului. Este singura metodă total neinvazive. După două ore în care este monitorizat, pacientul îşi poate relua activitate”.
„Nodulii nu se topesc şi nu dispar. Ei scad în volum. Rata de succes a fost foarte mare. Este la fel cu ceea ce comunică colegii noştri din străinătate. Nu există o metodă care să garanteze 100% succesul. Totuşi, trebuie să spun că în toate cazurile am avut succes”.
„Am tratat noduli foarte mari. Nu există o limită impusă de autorii metodei. La o lună de la tratament, nodulul a dat înapoi”.
„Au venit cu noduli în regiunea gâtului, dar nu ţineau de tiroidă. Au fost persoane care au încercat să ne convingă să tratăm şi cancer. În rest, pacienţii vin foarte bine informaţi” a explicat la Antena 3 doctorul Cornel Lungu, specializat în ecoterapie.