Cum ne tratăm de gripă! Mare atenţie! Antibioticele nu ajută
”Este de evitat contacul cu personele bolnave, de evitat să ducem copiii în spaţii aglomerate cum ar fi mall-uri, săli de spectacole, să purtăm o mască, să hrănim copiii bine cu fructe, legume, hidratare, supliment de vitamina D, spălatul pe mâini şi neapărat vaccinul” a explicat la Antena 1 prof. dr. Monica Luminos.
Când trebuie să mergem la medic
”Mergem la medic când copiii sau adulţii au imunitate scăzută sau cei care au astm, afecţiuni cardiace sau cronice. Aceştia pot ajunge la forme severe de viroze sau de gripă. Infecţiile virale de sezon nu se tratează cu antibiotic sunt puţine situaţii când gripa se complică bacterian şi este nevoie de antibiotic. Există tratamente anti-virale pentru gripă care se ia numai după consultul la medic” a spus doctorul Adrian Marinescu.
Ce mâncăm
Alimente care au vitamina C
Pentru că stimulează sistemul imunitar pentru a produce mai multe celule T care atacă şi distrug mulţi agenţi patogeni, vitamina C nu trebuie să-ţi lipsească, cu atât mai mult dacă ai gripă, o răceală sau o viroză respiratorie.
Aceasta poate scurta durata răcelilor atât în cazul copiilor, cât şi în cazul adulţilor. Optează pentru surse de vitamina C precum portocalele, căpşunile, kiwi, pepenele, ardeiul verde, broccoli, roşiile, varza de Bruxelles. În plus faţă de vitamina C, conţin mulţi antioxidanţi.
Suplimentele alimentare, de ajutor?
Deficitul de vitamine, proteine şi minerale pot slăbi imunitatea şi rezistenţa organismului, ceea ce înseamnă o predispoziţie mai mare la răceli. Carenţele de zinc, seleniu, fier, cupru, vitaminele A, C, E şi acid folic au o influenţă importantă asupra imunităţii. Însă dacă nu există niciun deficit, suplimentele cu vitamine şi minerale nu sunt de niciun folos.
Probioticele
Probioticele au efecte benefice asupra florei intestinale şi a sistemului imunitar. Un studiu a arătat că aceste suplimente pot reduce durata răcelilor şi a gripei cu 2-3 zile. De asemenea, simptome precum nasul înfundat, tusea, cât şi febra sunt reduse semnificativ.
Supele
Pentru a trece mai uşor peste răceală, supele calde de pui sunt o adevărată binecuvântare. Ajută la hidratarea organismului, care este atât de importantă în astfel de perioade.
Proteinele de origine animală
În plus faţă de fructe şi legume, proteinele din carne de pasăre, carne slabă de vită şi de porc, ouă, peşte, fructe de mare ajută la producerea de anticorpi. Ele trebuie să facă parte din meniul zilnic.
De asemenea, trebuie să te asiguri că ai un consum suficient de „grăsimi bune“, adică acizi graşi Omega-3, Omega-6 şi Omega-9, deoarece acestea sunt asociate cu o mai bună funcţionare a sistemului imunitar. Peştele, uleiul de măsline, uleiul de rapiţă şi nucile sunt surse excelente de grăsimi bune.