Consumul moderat de bere întăreşte oasele
17 august 2009
Tratamente
Femeile care beau o cantitate moderată de bere pot beneficia de o întărire a sistemului osos, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii spanioli de la Universitatea Extremadura din Caceres. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.700 de femei şi a relevat faptul că densitatea osoasă a fost mai mare în cazul femeilor care consumă bere cu moderaţie, comparativ cu femeile care nu consumă deloc această băutură. Cercetătorii consideră că hormonii vegetali din bere, nu alcoolul, contribuie la apariţia acestor efecte benefice. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă îndeamnă la prudenţă, avertizând asupra faptului că un consum mai mare de două sticle de bere pe zi produce un efect contrar, dăunând sănătăţii oaselor.