Ce să mănânci ca să remediezi anemia

14 septembrie 2016   Tratamente

Ce stă în spatele acestei afecţiuni? Practic, numărul celulelor roşii scade, iar acest lucru duce la ameţeli serioase şi o stare permanentă de oboseală, dar şi respiraţie greoaie, tenul devine palid, pofta de mâncare lipseşte cu desăvârşire. Cum se ajunge aici? Atunci când există o dereglare a hemoglobinei cauzată de prea puţin fier în organism, dar şi a vitaminei B12 şi a acidului folic.

Această problemă este bine să o remediem cât mai repede. Pe lângă medicamentele pe care ţi le va recomanda medicul (fier, B12, acid folic), este bine să incluzi în alimentaţia ta şi nişte alimente care te pot ajuta să scapi de anemie.

Optează pentru alimente care conţin fier

Evident, este bine să incluzi în dieta ta cât mai multe alimente car conţin fier. În acest sens, consumă cât mai des spanac. În urma unor studii, s-a constatat că acesta oferă 20% din necesarul zilnic de fier. Ce alte alimente bogate în fier mai poţi consuma? La fel de indicate ca spanacul sunt şi mazărea, ficatul, tonul, fasolea, lintea şi carnea de miel.

Consumă cât mai des lactate şi peşte bogate în B12

Pe de altă parte, trebuie să consumi cât mai des şi alimente care conţin vitamina B12. Şi ai la îndemână ouăle, laptele, iaurt şi caşcavalul. De asemenea, şi somonul, tonul, codul, sardinele sunt soiuri de beşte care conţin o cantitate deloc de neglijat de B12.

Alege fructe şi legume cu acid folic

Şi acidul folic poate ajuta la remedierea anemiei. De aceea, este indicat să consumi alimente care-l conţin. Poţi opta pentru avocado, portocale, salata verde, năutul, sparanghelul ori conopida.

Mai multe