Ce probleme dentare putem trata cu laser

15 noiembrie 2013   Tratamente

Introdus în tratamentele stomatologice acum mai bine de 2 decenii, laserul devine o metodă tot mai căutată şi mai folosită în cabinete, cu rezultate rapide şi eficiente în procesul de întreţinere a danturii. Datorită tehnologiei de ultimă generaţie, persoanele care sar peste vizitele periodice la medical stomatolog din cauza anxietăţii manifestate, pot acum beneficia de tratamente silenţioase şi fără durere.

Pocedurile cu laser ajută la obţinerea unor rezultate ideale în urma tratamentelor ortodontice. Acestea sunt mai simplu de obţinut când aparatele (atasamentele) au fost corect pozitionate. Dinti cu coroane clinice scurte, dinţi erupţi întârziat, dinţi blocaţi înafara arcadelor dentare, locuri unde dinţii temporari au fost pierduţi de curând, erupţie pasivă modificată, erupţie oprită datorită spaţiului insuficient, toate acestea îngreunează poziţionarea corectă a ataşamentelor aparatelor ortodontice pe dinţi.

”Pentru rezultate de excepţie, este foarte importantă lungimea coroanei clinice împreună cu un contur gingival mai bun, deoarece asigură o igienă mai bună prin mărirea distanţei dintre bracket-uri şi marginea gingivală, o estetică în general îmbunătăţită datorită sănătăţii ţesutului moale şi a arhitecturii gingivale, mai puţină durere, gingii mai sănătoase deoarece scade inflamaţia şi se reduce sângerarea, o poziţie finala a dintilor mai bună. O coroană clinică mai lungă permite o vizualizare exactă a poziţiei dintelui. Astfel sunt necasare mai puţine vizite pentru repoziţionarea ataşamentelor, controale sunt mai eficiente, elasticele fiind mai uşor de aplicat când tesutul moale nu împinge în bracket”, a declarat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatog, specialist ortodonţie şi ODF la Clinica Stomatologică Multident.

Indicat şi în ulcerele aftoase

Laserul este foarte utilizat în tratarea gingivectomiilor, frenectomiilor, precum şi în tratamentul aftelor.

În cazul gingivectomiilor, procedura cu laser permite medicului să realizeze amprenta imediată pentru coroane şi punţi dentare. De asemenea se măreşte coroana clinică a dintelui îmbunătăţind retenţia restaurărilor. Sutura nu este necesară în cadrul acestei intervenţii.

Procedura de gingivoplastie cu laser permite realizarea imediată a amprentelor pentru lucrările protetice, tesutul in exces sau hiperplazic poate fi îndepărtat fără a avea sangerare şi fără a supune pacientul la dureri postoperatorii.

Frenectomiile realizate cu ajutorul laserului ajută la degajarea frenurilor maxilare si mandibulare fără sangerare si fără suturi chirurgicale. În acelaşi timp previne retracţia gingivală, îmbunătăţeşte accesul pentru realizarea igienei orale şi facilitează închiderea ortodontică a diastemelor (spaţii între dinţii frontali).

Tratamentul ulcerelor aftoase cu laser înlătură durerea provocată de aceste afecţiuni si grăbeşte vindecarea. Şi în cazul exciziilor ţesuturilor pentru biopsie laserul s-a dovedit a fi extrem de eficient. Coagularea se realizează rapid, nu este necesară sutura, şi nu în ultimul rând, vindecarea ţesuturilor se realizează fără cicatrici.

Laserul este utilizat şi în descoperirea implantelor. În acest caz, se înlătură tesutul gingival în exces din jurul implantelor, facilitând înregistrarea perfectă a amprentelor în vederea restaurărilor pe implante.

Această tehnologie de ultimă oră permite un chiuretaj gingival complet. Acesta se realizează în primele faze ale bolii parodontale şi reduce semnificativ bacteriile din ţesutul sulcular, inflamaţia şi accelerează vindecarea în interiorul pungilor parodontale.

Beneficiile utilizării laserului în tratarea diferitelor probleme ortodontice sunt nenumărate şi foarte apreciate, atât în rândul medicilor, cât şi a pacienţilor.

”Laserul creează un câmp curat, uscat, scade posibilitatea infecţiilor şi creează mai puţină traumă locală. În urma procedurilor cu laser pacientul nu prezintă sângerare sau cicatrici, posibil doar minime dureri postoperatorii. Procedura cu laser este extrem de precisă în intervenţiile chirurgicale şi managementul ţesutului moale. Un alt aspect extrem de important este faptul că procedurile cu laser necesită o cantitate mai mică de anestezic”, a mai declarat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatog, specialist ortodonţie şi ODF la Clinica Stomatologică Multident.

Mai multe