Bacteria Helicobacter pylori, implicată în apariţia Parkinsonului
ce contribuie la apariţia
(Helicobacter pylori) poate duce la dezvoltarea bolii
, conform studiului prezentat în cadrul Întâlnirii Generale a Societăţii Americane de Microbiologie. ,,Cercetările efectuate până acum pe cobai au arătat faptul că
favorizează apariţia simptomelor Parkinsonului, după 3-5 luni de la infestarea cu această bacterie. De aceea, bacteria poate juca un rol important şi în dezvoltarea bolii la om”, a menţionat coordonatoare studiului, Traci Testerman, de la ,,Louisiana State University Health Sciences Center”, din Shreveport. Cercetările din ultimii ani au arătat faptul că bolnavii de Parkinson erau predispuşi să contracteze bacteria Helicobacter pylori, iar cei care au fost trataţi au prezentat ameliorări ale stării de sănătate faţă de cei care nu au primit tratament.